Cunoscută de peste 2000 de ani, ţelina (Apium graveolens) este o plantă preţioasă atât ca aliment, cât şi ca un remediu natural de excepţie. În medicina chinezească se spune că nu există aliment mai eficient pentru întinerirea corpului şi a minţii cum este ţelina. Ţelina este o plantă depurativă, fiind utilă în curăţarea şi dezintoxicarea organismului: 100-150 ml suc de ţelină, zilnic, în cure de 15-20 de zile este un excelent depurativ, care accentuează foarte mult procesele de eliminare a substanţelor toxice din corp. Ţelina este, de asemenea, un foarte bun reglator hormonal. O dietă care conţine multe legume proaspete, în special ţelina, prelungeşte tinereţea biologică a femeii, combate foarte eficient dismenoreea şi infertilitatea şi este un remediu foarte puternic contra menopauzei premature şi a tulburărilor care apar la debutul ei. Totodată, sucul de ţelină (în special din frunze) este recunoscut drept un excelent afrodisiac, fiind indicat în impotenţă şi frigiditate. De asemenea, ţelina reduce nivelul hormonului de stres - unul dintre factorii ce determină constricţia vaselor sanguine, ducând la scăderea tensiunii arteriale. Datorită efectului hipoglicemiant, este utilă şi în diabetul zaharat. Este şi un foarte bun remediu împotriva tulburărilor nervoase (depresie, nervozitate, insomnie), seminţele având efecte calmante.