Potrivit documentului care va aduce noi modificări Codului fiscal, persoanele care nu realizează venituri vor putea opta între plata lunară a CASS sau la data la care vor accesa serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate. 

Pentru a putea beneficia de serviciile oferite de sistemul de asigurări sociale de sănătate, au fost reglementate condițiile privind modul de declarare și de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate de către persoanele care nu realizează venituri. Proiectul Ordonanței de Urgență, lansat spre dezbatere publică de Ministerul de Finanţe, reglementează condițiile privind modul de declarare și de plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate de către persoanele care nu realizează venituri, pentru a putea beneficia de serviciile oferite de sistemul de asigurări sociale de sănătate. Potrivit schimbările propuse, persoanele fizice, indiferent de cetăţenie, care au domiciliul ori reşedinţa într-un stat cu care România nu are încheiate acorduri privind sistemele de securitate socială sau care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, şi care nu se află în România pentru o perioadă mai mare de 90 de zile consecutive, nu au calitatea de contribuabili la sistemul de asigurări sociale de sănătate. De asemenea, noile reglementări introduc în categoria contribuabililor unitățile trimițătoare care au obligația plății contribuțiilor pentru personalul român militar şi civil trimis în misiune permanentă în străinătate. În cazul veniturilor din investiții și/sau din alte surse, realizate în anul 2016, ale căror baze lunare de calcul se situează sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe țară, nu se datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate. Persoanele fizice care nu realizează venituri şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate putând opta între plata lunară sau sau la data la care accesează serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate potrivit legii. Regula se aplică şi în cazul persoanelor care realizează venituri lunare exclusiv din investiții și/sau din alte surse sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe țară. Persoanele fizice prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. b) își vor păstra calitatea de asigurat, în condițiile Legii nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății, respectiv 3 luni de la data efectuării ultimei plăți. Proiectul de act normativ al MFP clarifică şi situaţia persoanelor fizice fără venituri pentru care, până la data intrării în vigoare a Ordonanței de Urgență amintite, au fost emise decizii de impunere. Concret, cei aflaţi în această situaţie vor putea depune la unitatea fiscală competentă o cerere pentru desființarea deciziei începând cu luna următoare celei în care se depune cererea. Precizăm că, în actuala variantă a Codului fiscal, persoanele fizice care nu obțin venituri sunt obligate să achite contribuția la sistemul public de sănătate o contribuție lunară de 5,5% din salariul minim brut pe economie, adică la actuala valoare a salariului minim brut pe economie (1.050 lei) - 57,75 de lei pe lună.