Cu o întârziere semnificativă de doi ani, ieri, la Oradea au fost lansate mult așteptatele ghiduri de finanțare lansate în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Cele cinci ghiduri pot atrage în regiunea de nord-vest 214 milioane euro.

 

Sala Mare a Consiliului Județean Bihor a fost plină ochi, ieri, de numeroși reprezentanți ai instituțiilor publice, ai firmelor de consultanță, dar și alte persoane interesate de noua rundă de finanțare nerambursabilă. Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest, organism intermediar pentru POR 2014-2020, organizează în aceste zile o serie de șase evenimente în județele din nord-vestul țării pentru a prezenta patru din cele cinci ghiduri de finanțare. "Caravana POR a ajuns și în județul nostru. Vor fi lansate cinci din cele șase ghiduri destinate drumurilor judeţene, eficienţei energetice pentru clădiri rezidenţiale, patrimoniului cultural, revitalizării oraşelor şi pentru infrastructură de turism”, a anunțat Cornel Popa, președintele CJ Bihor. La eveniment a fost prezentă și Sanda Cătană, directorul ADR Nord-Vest. "Aceste ghiduri sunt foarte așteptate. Deși ele au fost semnate în iulie anul trecut abia acum se lansează, cu o întârziere de un an. Față de alocarea regională precedentă, când am avut la dispoziție 452 milioane euro, acum regiunii noastre i s-a alocat cu 70% mai mult. Adică vom avea de cheltuit 858 milioane de euro. Este un lucru foarte bun, dar și o provocare, deoarece suntem în întârziere cu doi ani”, a subliniat Sanda Cătană.

 

Bani pentru cinci domenii majore

Aceasta a subliniat faptul că sunt stabilite 11 priorități de investiții, față de cinci, în timp ce sume considerabile sunt alocate cu prioritate pentru eficiența energetică. Pentru reabilitarea termică a blocurilor, dar și a clădirilor publice proiectele se vor depune între 16 mai și 16 noiembrie 2016. Valoarea totală eligibilă a unei cereri de finanţare poate fi între 100.000 - 5 milioane euro, iar beneficiarii sunt unitățile administrative din mediul urban. Alocarea regională este de 52,20 milioane euro. Ratele de co-finanţare aplicabile pentru cheltuielile eligibile sunt 60% finanţare prin POR, 40% - primării şi asociaţiile de proprietari. Alocarea regională prin care se va finanţa traseul regional de drumuri judeţene este de 113,89 milioane euro. Valoarea eligibilă a proiectelor poate fi între 1.000.000 euro şi 50.000.000 euro, cu excepția proiectelor care se realizează în parteneriat, caz în care valoarea maximă eligibilă este de 69.500.000 euro. Beneficiarii vor asigura din bugetele proprii o cofinanţare de minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile. Pentru depunerea de proiecte ce privesc patrimoniul cultural sunt eligibile, pe lângă primării, și unităţile de cult sau ONG-urile. Proiectele se vor depune între 25 mai și 25 noiembrie 2016, iar  cofinanţarea din partea solicitantului este de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile. Valoarea maximă a proiectului este de 5 milioane euro şi în cazul obiectivelor de patrimoniu înscrise pe lista UNESCO valoarea maximă a proiectului este de 10 milioane euro. În ceea ce priveşte valoarea minimă a proiectului, acesta este de 100.000 euro, indiferent de clasificarea monumentului istoric. Alocarea regională este de 35,07 milioane euro.  Pentru revitalizarea oraşelor, regenerarea şi decontaminarea terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerea poluării aerului şi promovarea măsurilor de reducere a zgomotului, cofinanţarea din partea solicitantului este de minimum 2% din valoarea cheltuielilor eligibile, iar valoarea totală a investiţiei este între 100.000 - 5.000.000 euro. Alocarea pentru Nord-Vest este de 12,89 milioane euro. Investiţiile în infrastructura de turism au o alocare regională de 13,95 milioane euro. Autorităţile locale pot depune proiecte de infrastructură de turism pentru dezvoltarea infrastructurii de turism balnear, amenajarea obiectivelor turistice naturale, inclusiv derularea de activităţi de marketing şi promovare turistică. Cofinanţarea este de 2% din valoarea cheltuielilor eligibile.