Joi, 31 martie, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai a avut loc Concursul naţional de creativitate în limba engleză "Speak out”, etapa judeţeană, ediţia a X-a. În concurs au participat elevi de la 19 şcoli din Oradea şi judeţul Bihor, înscrişi la secţiunile monolog sau scriere creativă.

 

Biblioteca "Gheorghe Şincai” a găzduit joi cea de-a X-a ediţie a Concursului naţional de creativitate în limba engleză, etapa judeţeană. Dacă la secţiunea scriere creativă lucrările au fost trimise spre comisiile din şcoli, la secţiunea monolog şi-au dat concursul cei mai talentaţi elevi din Bihor, în Amfiteatrul instituţiei. Juriul a fost format din Monica Costa - inspector şcolar pentru limbi moderne, profesoară de limba engleză, Liliana Ardelean - profesoară de limba engleză, Liceul Teoretic "Aurel Lazăr”, Zoia Ciogu - profesoară de limba engleză, Şcoala Gimnazială nr. 11, Delia Tarr - profesoară de limba engleză, Şcoala Gimnazială "Dacia” şi Şerban Borda - actor, Teatrul "Regina Maria”. Juraţii au apreciat atât originalitatea prezentării, cât şi corectitudinea pronunţiei, dificultatea sau talentul participanţilor.

În competiţie s-au înscris, pe categorii de vârstă, clasele V-VI, VII-VIII, IX-X şi X-XII, elevi de la Şcoala Gimnazială "N. Bălcescu”, Şcoala Gimnazială nr. 1 Uileacu de Beiuş, Şcoala Gimnazială nr. 1 Sârbi, Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu”, Liceul Teoretic "Ady Endre”, C.T. "Ioan Ciordaş” Beiuş, Şcoala Gimnazială "Octavian Goga”,  C.N. "Avram Iancu” Ştei, C.N. "Iosif Vulcan”, C.T. "Traian Vuia”, C.N. "Emanuil Gojdu”, L.T. "N. Jiga” Tinca, Şcoala Gimnazială "Floare de lotus” Sînmartin, Şcoala Gimnazială "Szacsvay Imre”, C.T. "Andrei Şaguna”, C.N. "Samuil Vulcan” Beiuş, C.T. "Unirea” Ştei, Şcoala Gimnazială "Dacia”, Colegiul Economic "Partenie Cosma”.

La secţiunea clasele V-VI, pe locul I s-a clasat Guba Aron Mate, L.T. "Ady Endre” 298 de puncte, urmat de Kiss Botond, L.T. "Ady Endre”, cu 297 de puncte, şi Briana Chirilă, Şcoala Gimnazială "Nicolae Bălcescu” - 284 de puncte.

La clasele VII-VIII, locul I i-a revenit lui Sergiu Ciavoi, CN Emanuil Gojdu, 290 puncte; locul II - Alisei Ienei, Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu, 278 puncte şi locul III lui Tibor Fechete, Şcoala Gimnazială Szacsvay Imre, 274 puncte.

La clasele IX-X, locul I a fost ocupat de Iulian Pavăl, CN Emanuil Gojdu, 466 puncte, locul al II-lea de Cristina Nevelitis, CN Emanuil Gojdu, şi Mălina Petruşe, CN Samuil Vulcan Beiuş, cu câte 464 puncte; iar locul III de Naomi Gherman, CE Partenie Cosma şi Camelia Dănilă, CN Iosif Vulcan, cu câte 456 puncte.

La clasele XI-XII, locul I a fost câştigat de Mărcuţiu-Racz Dora, L.T. Ady Endre, 492 puncte, locul al II-lea de Czeli Mark, CN Emanuil Gojdu, 482 puncte; şi locul al III-lea de Teodora Banu, CN Emanuil Gojdu, cu 466 puncte.