Vicepremierul Slovaciei, Duşan Caplovici, s-a aflat în Bihor în primele zile ale acestei săptămâni, unde a vizitat comunitatea slovacă din zona Suplacu de Barcău, precum şi consulatul slovac de la Salonta. Vizita în judeţul nostru a încheiat un turneu început sâmbătă la Bucureşti şi continuat la Sibiu. În Capitală, Duşan Caplovici s-a întâlnit cu omologul său, vicepremierul Marko Bela, după care, duminică, s-a deplasat la Sibiu, pentru a participa la deschiderea "Zilelor culturii slovace". Tot aici, vicepremierul Slovaciei a participat la o expoziţie având ca temă nunta slovacilor, la muzeul Astra. Vizita în România a continuat luni, în Bihor, unde, însoţit de deputatul Adrian Merka, s-a întâlnit cu reprezentanţi ai comunităţii slovace din Şinteu, Budoi, Valea Cerului şi Suplacu de Barcău. La Şinteu, Duşan Caplovici a fost întâmpinat de secretarul general al Guvernului României, Ilie Bolojan, cu care a discutat despre posibilitatea colaborării transfrontaliere dintre cele două state. De asemenea, în Oradea a depus o coroană de flori la placa comemorativă a canonicului slovac Jozef Kozacek de la Bazilica romano-catolică. În cadrul conferinţei de presă, viceprim-ministrul Duşan Caplovici a declarat că, în cadrul Guvernului slovac, se ocupă de sprijinirea slovacilor din străinătate, fiind interesat de susţinerea proiectelor de colaborare regională şi accesarea fondurilor europene în acest domeniu. Duşan Caplovici a precizat că, în cadrul întâlnirilor avute în Bihor, a constatat că reprezentanţii comunităţii slovace şi-au păstrat identitatea naţională, în primul rând, pentru că-şi recunosc apartenenţa etnică, iar, în al doilea rând, pentru că beneficiază şi de sprijinul bisericii, slujbele fiind susţinute în limba slovacă. Vicepremierul Slovaciei susţine că modul în care Guvernul român, dar şi cel sârb, sprijină păstrarea multiculturalităţii ar trebui să fie un exemplu pentru "vecinii de la vest", adică Ungaria. Mai mult, Caplovici a adăugat că ar trebui să se atragă atenţia că în Europa de Est nu trăieşte doar minoritatea maghiară, aceleaşi drepturi trebuind să le aibă şi minorităţile care trăiesc în Ungaria. Aici, susţine vicepremierul, comunitatea slovacă a fost decimată. Ieri, vicepremierul Slovaciei s-a îndreptat spre casă, drumul său trecând prin Salonta, unde a vizitat Consulatul onorific al Slovaciei, deschis în localitate, şi s-a întâlnit cu reprezentanţi ai administraţiei locale, şi prin Nădlac.