Cel mai atractiv meci al rundei a 24-a din eşalonul al 4-lea se dispută la Valea lui Mihai unde gazdele de la Unirea primesc vizita echipei de pe locul al doilea, FC Hidişel. Ambele echipe vin după succese categorice, FC Hidişel pulverizând pe teren propriu Victoria Avaram Iancu cu scorul de 7-0, în timp ce Unirea a învins categoric 4-0 în deplasare pe Viitorul Borş. Mai mult, cele două formaţii au terminat la egalitate 1-1 confruntarea tur. Aşadar, este de urmărit dacă formaţia pregătită de Lucian Stance va reuşi să menţină distanţa faţă de liderul CS Diosig care are un meci foarte uşor cu ultima clasată, Victoria Avram Iancu. O altă confruntare care pare a fi echilibrată prin prisma poziţiilor din clasament este cea de la Margita unde Viitorul (locul 9) primeşe vizita lui CS Mădăras (locul 6). Totuşi, după rezultatele ultimei runde (Viitorul a pierdut 0-1 în deplasare cu CSO Ştei, iar CS Mădăras a învins acasă 3-0 pe Crişul Sântandrei), dar şi după scorul meciului tur (6-1 pentru mădărăseni) oaspeţii pornesc cu o şansă în plus.

 

MÂINE

Ora 13.00, seniorii – ora 11.00, juniorii

Victoria Avram Iancu – CS Diosig

Ora 17.00, seniorii – ora 15.00, juniorii

Unirea Valea lui Mihai – FC Hidişel

Ora 11.00, seniorii – ora 13.00, juniorii

Crişul Sântandrei – Viitorul Borş

Viitorul Marghita – CS Mădăras

CF Bihorul Beiuş – Crişul Aleşd

Locadin Ţeţchea – CSO Ştei

Olimpia Salonta şi Universitatea Oradea vor sta.

 

CLASAMENT

 

1. CS Diosig          19      17      0        2        75-21 51

-------------------------------------------------------------------------------------

2. FC Hidişel         19      15      3        1        68-15 48

3. Sântandrei         20      14      0        6        61-25 42

4. CSO Ştei 20      12      3        5        32-23 39

5. CF Beiuş 21      12      2        7        57-26 38

6. Mădăras   19      12      1        6        51-24 37

7. V. Mihai   19      10      3        6        50-32 33

8. Universitatea      21      8        3        10      35-44 27

9. Marghita  20      8        2        10      30-36 26

10. Salonta   20      7        4        9        45-49 25

11. Borş       20      5        3        12      31-46 18

12. Ţeţchea  20      3        0        17      27-97 9

13. Aleşd*   20      3        2        15      22-51 8

14. A. Iancu 20      0        0        20      17-112         0

 

* Crişul Aleşd a fost penalizată cu trei puncte pentru că s-a retras de pe teren la meciul de la Ştei.