Primarul municipiului Beiuș, Adrian Domocoș, anunța, cu câteva zile în urmă, că, după terminarea lucrărilor la rețelele de apă, canalizare, energie termică și electrică, începe o amplă acțiune de reparare a infrastructurii rutiere din oraș.

 

Pe de altă parte, interlocutorul nostru a subliniat faptul că, pentru administrația locală, prioritară este calitatea lucrărilor executate.

Adrian Domocoș a precizat că, pe lângă lucrările aflate în execuție, care au fost deja licitate, administrația locală a postat pe platforma SEAP (Sistemul Electronic de Achiziții Publice) o nouă licitație, cu o valoare de aproape douăzeci de miliarde de lei vechi, aceasta având ca obiect refacerea covorului asfaltic și realizarea de reparații capitale pe mai multe străzi și trotuare.

În paralel, menționa interlocutorul nostru, există un contract pentru plombările asfaltice de primăvară, un altul urmând să fie semnat pentru extinderea rețelei geotermale pe străzile Episcop Mihail Pavel, Burgundia Mare și 22 Decembrie. Sunt în stadiul de ofertare lucrările de canalizare și asfaltare de pe Strada Plopilor și cele pentru rigole carosabile de pe Strada Pandurilor. Lucrările vor continua și cu montarea unor module termice în cartierul Samuil Vulcan și la blocurile de pe Strada Horea, precum și cu extinderea magistralei de apa geotermală în zona Muzeului Municipal și pe Strada Ioan Ciordaș, până la biserica reformată. 

Primarul Domocoș a mai prezentat stadiul lucrărilor pe străzile Finișului și Biruinței, din cartierul ANL și din zona de promenadă de pe Valea Nimăiești, acolo unde urmează să fie turnat covorul asfaltic. În concluzie, afirma Adrian Domocoș, peste o lună Beiușul va avea o altă înfățișare, de care beiușenii vor fi mulțumiți.

Domocoș a promis că va urma și un al doilea val de străzi ce vor fi modernizate în viitorul apropiat, enumerând câteva dintre acestea: porțiunea dintre podul din centru și intersecția străzilor Burgundia Mare și Burgundia Mică, străzile Gheorghe Pituț, Aurel Vlaicu, Spitalului, Mioriței, Mihai Viteazul, Biruinței, Livezii, Andrei Șaguna, Lucian Blaga, Ștefan cel Mare, zona capelei mortuare, arterele rutiere din Delani și trotuarele din zona centrală a orașului.