Conducerea Federaţiei Sanitas şi sindicaliştii din teritoriu s-au întrunit, la începutul acestei luni, la Bucureşti, la întâlnire fiind prezenţi şi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În urma discuţiilor din cadrul reuniunii, revendicările sindicaliştilor se află, încă, pe lista de aşteptare a autorităţilor din sănătate. În 16 decembrie anul trecut, a fost semnat un Protocol între Federaţia Sanitas şi Ministerul Sănătăţii, act ce cuprindea, în 14 puncte, revendicări ale sindicaliştilor din sănătate în privinţa unor drepturi salariale, dar şi profesionale, prevăzute în legislaţia actuală. "Noi nu am cerut decât respectarea legilor care sunt în vigoare, în prezent, unele vechi, încă din 1993. Ministerul Sănătăţii a fost de acord cu elaborarea promovarea şi finalizarea lor în 2004, numai că, la distribuirea bugetului aferent lui 2004, acestea nu au fost luate în calcul, pe motivul că nu sunt bani", a precizat Ioan Giurgiu, preşedintele Uniunii Judeţene Sanitas (UJS) Bihor. Discuţia pe această temă a fost reluată, la întâlnirea de săptămâna trecută, însă răspunsul din partea MS a propus ca Federaţia Sanitas (implicit uniunile judeţene Sanitas) să propună o strategie, în acest sens, pentru următori 2-3 ani, începând cu anul 2005. Printre revendicările sindicaliştilor se numără acordarea unor facilităţi sau chiar gratuităţi personalului din sănătate, în caz de boală. "Spre exemplu, aşa cum personalul CFR are dreptul la reduceri sau gratuităţi pe mijloacele de transport în comun, personalul sanitar ar putea beneficia de tratamente medicale gratuite", a specificat Ioan Giurgiu. O altă revendicare a sindicaliştilor priveşte acordarea tichetelor de masă personalului sanitar (în special celui auxiliar, brancardieri şi infirmere, care beneficiază de un salariu minim pe economie). "Având în vedere că în multe unităţi sanitare există câte un asistent la 25 de paturi, cu toate că legea prevede câte unul la 15 paturi, am cerut, de asemenea, realizarea unui nou normativ de personal, care să aibă drept rezultat creşterea calităţii actului medical", a mai spus preşdintele UJS Bihor. Din păcate, toate acestea mai au de aşteptat. Reprezentantul sindicaliştilor din judeţul nostru a specificat că, deocamdată, UJS Bihor nu va întreprinde vreo acţiune de protest.