Starea judeţului
O cifră de afaceri încurajatoare
? Investiţiile s-au dublat
? Salariul a crescut cu aproape un milion
În continuarea dialogului nostru cu dna Dana Paşc, director executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică, asupra unor indicatori economici la nivel de judeţ, ne referim la câştigul salarial mediu net lunar realizat de salariaţii din unităţile economice şi sociale, pe perioada 1 ianuarie -31 mai a.c. Acesta a fost de 5.446.728 lei, în creştere, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cu 953.406 lei (adică cu 21,2 %). Vorbind de creşteri, trebuie să luăm în considerare şi preţurile de consum, care, din păcate, au crescut şi ele, în medie, pe primele 5 luni din acest an faţă de perioada corespunzătoare din anul anterior, cu 131 %, din care la mărfuri alimentare cu 10,8 %, la mărfuri nealimentare cu 14,3%, iar la servicii cu 14,2 %.
Dacă luăm în discuţie activitatea de comerţ exterior, trebuie să spunem că unităţile economice din judeţ au realizat în primele luni ale anului exporturi în valoare de 205,1 milioane euro şi importuri de 229,3 milioane euro, înregistrând, faţă de perioada similară a anului anterior, scăderi de 3 milioane euro şi creşteri de 4,6 milioane euro. Pe structură, peste 71 % din exporturile judeţului au reprezentat produsele din industria uşoară, 11,6 -mobilierul şi 5 % - maşini şi aparate exportate.
Un aspect pozitiv îl observăm sfera investiţiilor, care s-au dublat faţă de trimestru I din anul trecut. Astfel, investiţiile destinate procurării de utilaje, echipamente şi mijloace de transport au crescut de 2,5 ori, iar investiţiile pentru construcţii, cu 41%. În cazul utilajelor, echipamentelor şi mijloacelor de transport, peste 62 % au provenit din import. Demn de remarcat este că, în prima parte a anului, peste 90 % din eforturile investiţionale au fost realizate de unităţile din sectorului privat.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.