Campania pentru alegerile locale a debutat timid, cu-n pact de neagresiune, făcut precum orice înţelegere de la noi şi anume ca să nu fie respectat. De fapt iniţiatorii acestui pact, fruntaşii UDMR, nici n-au scontat pe rezistenţa acestui moratoriu, iniţiativa lor vizând mai degrabă crearea aparenţei de civilizaţie politică europeană, aşa cum numai formaţiunea lor o ştie face cel mai bine. Dar aşa cum era de prevăzut, de la pasivitatea extremă s-a sărit, peste capul cetăţeanului, la agresivitatea extremă, acuzele reciproce de corupţie neîntârziind să apară, după principiul băsescian, dacă nu se lasă cu păruială, nu e campanie.

Cât îi priveşte pe orădeni, aceştia îşi joacă în continuare rolul de spectatori plouaţi în tribună, nu de bolojanii ce-ar putea să cadă, după cum ameninţă cineva în criză de inspiraţie, ci de problemele şi neajunsurile din ce în ce mai neîncăpătoare pentru acest oraş. Probleme ca infrastructura deficitară, traficul din ce în ce mai gâtuit sau absenţa unor puternice investiţii reprezintă doar obiectul unor proiecte pe care mai toţi candidaţii le repetă papagaliceşte, mulţi dintre aceştia neputând să vorbească detaliat despre un proiect cap coadă, iar sub scuza că dezbaterile pot deveni prea tehnice, mulţi trec clasa fără examen în faţa alegătorilor, revenindu-se astfel la clasica bălăcăreală electorală.
Revenind la capitolul investiţii, ele sunt la acest moment sub potenţialul de ofertă al oraşului. Doar cu câteva hypermarketuri şi cu câteva construcţii de cartiere, care arată precum nişte porumbare, fiind proiectate fără niciun discernământ urbanistic, doar ca să scoată pârleala sau tunul financiar al celor care se pretind oameni de afaceri, oraşul are toate şansele să-şi continue ritmul înapoierii ca dezvoltare, în care se află de ani buni. Chiar dacă Oradea nu este un oraş atât de mare precum Timişoara sau Cluj-Napoca, potenţialul său, datorat şi faptului că este un oraş de frontieră, nu este departe de al acestora. Din păcate mai e nevoie şi de om care să sfinţească locul, nu doar de geografie.
Apropo de geografie, ecologiştii şi-au lansat candidatul în peştera de la Vadul Crişului. Ei vor să spună că de acolo vor ieşi la lumină. Dar metafora peşterii îl face pe orădeanul de rând să se gândească mai degrabă la faptul, că de acolo ies de 18 ani încoace, oamenii cavernelor şi anume politicienii, care abia aşteaptă să-şi umple buzunarele, pe principiul, aici sunt banii dumneavoastră.

Aşa cum există o Românie reală şi alta a spoielii politicianiste, tot aşa se pare că va merge în paralel, Oradea reală cu cea a politicienilor avizi după banul public. Aşadar, pentru că tot e vreme de campanie electorală, de blaturi politice şi fotbalistice, ar fi bine să ne aducem aminte de vorbele înţelepte şi sincere ale unui mare personaj istoric, cancelarul Otto von Bismark, care spunea: "Cele mai mari minciuni se spun înainte de alegeri, după vânătoare şi în timp de război".