Peste câteva zile, încep înscrierile la facultate
Absolvenţii claselor a XII-a, care au trecut cu bine examenul de Bacalaureat, se pot înscrie la facultate. Concursul de admitere în învăţământul superior se organizează de către Universitatea din Oradea, pe baza propriei Metodologii de admitere, elaborată după "Criteriile generale privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în învăţământul superior de stat" stabilite de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Admiterea candidaţilor se face în ordinea descrescândă a mediei generale obţinute, în limita numărului de locuri acordate maximal pentru facultate, secţie, profil, specializare sau componenţa acesteia, în funcţie de opţiunea candidatului. Candidaţii care au obţinut performanţe recunoscute în concursuri internaţionale (premiile I, II, III la concursurile şcolare, olimpiade şcolare, la disciplinele care se studiază în clasele a IX-a şi a X-a, la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene, la nivel naţional sau pe grupe de ţări, recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării) au dreptul să fie înmatriculaţi fără admitere. De asemenea, pot fi înscrişi, fără concurs de admitere, pe locurile cu taxă, ocupanţii locurilor IV, V şi VI la aceleaşi competiţii, precum şi sportivii calificaţi cu jocurile sportive (seniori, tineret, juniori) la turneele finale ale Jocurilor Olimpice, Campionatele Mondiale şi Campionatele Europene. Admiterea în învăţământul superior la Universitatea din Oradea se organizează, pentru toate formele de învăţământ (zi, seral, învăţământ la distanţă, învăţământ forma redusă) în perioada 10-25 iulie. Înscrierea candidaţilor la concursul de admitere se face în perioada: 10-15 iulie, iar susţinerea probelor va avea loc începând cu data de 17 iulie. Perioada de înscriere pentru ocuparea locurilor rămase vacante după prima sesiune este cuprinsă între 5-11 septembrie, iar desfăşurarea probelor, în perioada 13-15 septembrie. Înscrierea şi desfăşurarea concursului pentru absolvenţii cu diplomă de licenţă, respectiv diplomă de absolvire, pentru continuare de studii a celor cu diplomă din învăţământul de scurtă durată, pentru studii aprofundate, studii postuniversitare de masterat, postuniversitare de specializare, cursuri de perfecţionare de specializare este programată în perioada 05-25 septembrie. De menţionat că înscrierea se va face la secretariatele facultăţilor sau în locuri special amenajate, anunţate prin afişare în perioada stabilită. Pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere, se percepe o taxă de înscriere de 500.000 lei pentru fiecare candidat. Pentru înscrierea la a doua facultate, cursuri postuniversitare, continuare de studii pentru candidaţii cu examen de licenţă sau absolvire se va achita suma de 400.000 lei, iar pentru contestaţii, 1.000.000 lei. Persoanele interesate pot obţine mai multe informaţii cu privire la condiţiile de înscriere, actele necesare pentru dosar şi la numărul de locuri de la secretariatul facultăţii pentru care optează.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.