DECESE

 

* "Îl rugăm pe Împăratul cel fără de moarte: Doamne, de veşnicele tale bunătăţi învredniceşte pe acesta ce s-a mutat de la noi".

IOAN MĂRCUŞ,

ANA AVRAM,

ELISABETA BOTCA,

ANTAL HARAI,

BORBALA GERGELY.

Sincere condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "La Capătul Drumului" S.R.L. 

 

* Cu tristeţe în suflete anunţăm trecerea în nefiinţă a dragului nostru fiu,

VASILE BACIU.

Înmormântarea are loc azi, 6 mai, ora 13.00, în loc. Sânmartin, la capelă. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Chira Vasile, Marieta cu copiii şi nepoţii. (5781)

 

* Suntem alături de familia colegului nostru, Chira Vasile, acum când se despart de iubitul lor fiu,

VASILE BACIU.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii de la Autobaza S.C. T.G.I.E. Sânmartin. (5813)

 

 

* Un gând de mângâiere și alinare sufletească transmitem familiei Mihuț Adriana și soțului ei, Ioan, la despărțirea de cel care le-a fost tată, socru și bunic. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Preot Spătar Ioan.

 

* În aceste clipe grele şi pline de durere sufletească, suntem alături de prietenii noştri, Mioara şi Andi Niţă, la despărţirea de unica lor fiică,

ANA-MARIA NIŢĂ.

Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. Rodica şi Lucian Scurtu.

 

* Un gând de mângâiere şi alinare transmitem familiei greu încercate prin plecarea dintre noi a bunului prieten,

VASILE VERIGOI.

Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi! Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Familia ing. Vasile Pitic.

 

* Cu adâncă tristeţe dar mulţumitori pentru anii frumoşi în care l-am avut alături, ne despărţim pentru o vreme de iubitul soţ, tată, ginere şi bunic devotat,

ANTON HARAI,

de 76 ani. Îl vom conduce pe ultimul drum azi, 6 mai 2016, ora 11.00, din Capela Orăşenească. Rămas bun suflet drag. Soţia Maria, fiica Noemi, ginerele Nelu şi nepoţii Caius şi Ionuţ. (5801)

 

* Sincere  condoleanţe colegei  noastre, Sălăjan Harai Noemi, alinare sufletească şi întreaga compasiune pentru familia greu încercată de despărţirea pământească de tatăl, socrul şi bunicul drag,

ANTON HARAI.

Dumnezeu să-i dea odihnă şi linişte veşnică în Împărăţia Sa! Colectivul Serv. Financiar-Contabilitate al SC TGIE SRL.

 

* Suntem alături de familia Sălăjan-Harai, în aceste momente triste pricinuite de trecerea în nefiinţă a celui care le-a fost soţ, tată, socru şi bunic,

ANTAL HARAI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Bara Adrian şi Mariana. (5806)

 

* Mulţimim tuturor celor care au fost alături de noi: rude, prieteni, cunoştinţe, vecini şi colegi, în momentele grele când am condus-o pe ultimul drum, pe scumpa noastră soţie, mamă şi bunică,

LIVIA JURCUŢ.

Dumnezeu s-o odihnească şi să o aibă veşnic în pacea Lui. Nu te vom uita niciodată. Soţul Florian, fiica Dana, ginerele Titi şi nepoţii Lucian şi Vlad. (5803)

 

* Catrinel fiică, Mihai ginere şi Cosmin nepot, anunţă trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei şi bunicii noastre iubite,

AGNETA IDA VĂIDEAN,

de 85 ani. Înmormântarea are loc azi, 6 mai, ora 12.00, din Capela Steinberger a Cimitirului Municipal. Bunul Dumnezeu s-o odihnească în pace. (5764)

 

* Suntem alături de colega noastră Catrinel Pânzaru, în durerea pricinuită de moartea mamei sale dragi,

AGNETA IDA VĂIDEAN.

 Înmormântarea are loc azi, 6 mai, ora 12.00, din Capela Steinberger. Colegii de la S.C. Camicos Impex S.R.L. (5783)

 

* Gânduri de alinare şi sincere condoleanţe familiei Gavrilaş, acum când se despart de cel care le-a fost soţ, tată şi bunic,

GHEORGHE GAVRILAŞ.

Rugăm pe bunul Dumnezeu să aşeze sufletul celui plecat în Împărăţia Sa şi să-i rânduiască odihna veşnică, iar pe cei rămaşi să-i mângâie şi să-i întărească cu Harul Său. Fam. Berdea Anton şi Mariana. (5775)

 

* Decesul celui care a fost un bun vecin şi prieten,

GHEORGHE GAVRILAŞ,

ne-a umplut inimile de tristeţe. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Ioan Hanga, din Oradea. (5786)

 

* Cu compasiune şi regret suntem alături de colegul nostru, Marius Verigoi, la pierderea tatălui său drag,

VASILE VERIGOI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colegii din fosta Gardă Financiară Bihor. (5777)

 

* Regretăm profund dispariţia prietenului şi colegului nostru drag,

LICĂ VERIGOI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Fam. Toni Muntean şi Borha Teodor.

 

* O altă zi tristă la trecerea la cele veşnice a prietenului nostru,

VASILE VERIGOI.

Sincere condoleanţe familiei. Fam. Florian Begher. (5778)

 

* Suntem alături de prietenul nostru, Marius Verigoi, la trecerea în nefiinţă a tatălui său,

VASILE VERIGOI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Florenţiu Simionescu. (5779)

 

* Un gând pios şi aleasă preţuire pentru sufletul celui care a fost prietenul şi colegul nostru

VASILE VERIGOI.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în Împărăţia Cerurilor, iar familiei îndoliate să-i dăruiască mângâiere şi linişte sufletească. Florica Firez, Sanda şi Alin Meseşan. (5780)

 

* Un ultim omagiu cu adâncă durere în suflet, celui care a fost un prieten de nădejde,

VASILE VERIGOI.

Sincere condoleanţe Luciei şi întregii familii. Rodica Negruţiu. (5791)

 

* Sincere condoleanţe şi regrete Luciei, familiei sale, acum la despărţirea pentru totdeauna de cel care a fost

VASILE VERIGOI,

coleg şi bun prieten din anii studenţiei. Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Liviu Ilieş, din Cluj-Napoca. (5790)

 

* Suntem alături de familia verişoarei noastre, Lucia Verigoi, în marea durere pricinuită de trecerea mult prea timpurie la cele veşnice a soţului, tatălui şi bunicului drag,

VASILE VERIGOI.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fam. prof. Gheorghe Tirla. (5792)

 

* Râuri de lacrimi se preling din ochii celor care l-au iubit cu adevărat pe OMUL,

LICĂ VERIGOI.

Rămâi veşnic

LICĂ VERIGOI,

în sufletele noastre. Familia Bologan Horia şi Dana. (5797)

 

* În aceste momente de adâncă durere în suflete, când se despart pentru totdeauna de dragul lor soţ, tată şi bunic,

VASILE VERIGOI,

fost contabil şef la UJCC Bihor, transmitem sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Conducerea şi salariaţii UJCC Bihor. (5804)

 

* Ne alăturăm celor care l-au cunoscut, apreciat şi respectat pe domnul

VASILE VERIGOI,

plecat fulgerător dintre noi, rugându-l pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Familiei îndoliate sincere condoleanţe. Victor şi Ildiko Mavrodoglu.

 

* Cu adâncă tristeţe în suflete am primit vestea trecerii la cele veşnice a celui care mi-a fost un drag şi bun prieten,

LICĂ VERIGOI.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Traian Oala. (5802)

 

* Plecarea dintre noi, a bunului meu prieten,

LICĂ VERIGOI,

mi-a adus în suflet multă tristeţe. Dumnezeu să te odihnească în pace dragă prietene. Sincere condoleanţe familiei îndurerate. Prof. Gh. Ionescu. (5807)

 

* Suntem consternaţi de trecerea fulgerătoare în nefiinţă a prietenului nostru

LICĂ VERIGOI,

om de o rară bunătate sufletească. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor dragi lui sincere condoleanţe. Fam. Ţiţ Andreescu Petru. (5810)

 

* Suntem alături de familia colegului nostru

VASILE VERIGOI,

în momentele de grea încercare. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Filiala UNPIR Bihor. (5814)

 

* Cu mult regret ne luăm rămas bun de la prietenul şi naşul nostru,

LICĂ VERIGOI.

Sincere gânduri de compasiune şi condoleanţe întregii familii. Sarca Mircea cu familia. (5817)

 

* Cuvintele nu pot cuprinde măreţia zborului spre cer al unui înger.

ANA-MARIA NIŢĂ,

este un astfel de înger, iar plecarea sa, dintre noi, v-a lăsa veşnic un gol imens. Dumnezeu să o aibă în pază, iar pe cei rămaşi să-i mângâie. Fam. col. (r) Andrei Sava şi verişorul Mihai. (5787)

 

* Suntem alături de prof. Adrian şi Maria Niţă, în neţărmurita durere pricinuită de moartea fiicei lor dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul clasei a XI-a C şi prof. diriginte Daniela Iederan, C.N. "E. Gojdu”. (5788)

 

* Un gând de mângâiere şi sincere condoleanţe familiei Niţă, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a fiicei dragi,

ANA-MARIA NIŢĂ.

Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Colectivul clasei a X-a B, alături de diriginta Anderson Dora. (5789)

 

* Suntem alături de familia prof. Adrian şi Maria Niţă, în aceste clipe de nemărginită durere când se despart pentru totdeauna de unica lor fiică,

ANCA.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul clasei a XII-a G şi diriginta Şchiop Ecaterina. (5793)

 

* Suntem alături de domnul prof. Adrian Niță și doamna prof. Maria Niță, în aceste momente de profundă suferinţă pricinuite de pierderea prematură a iubitei lor fiice,

ANA MARIA,

şi le transmitem gândurile noastre de mângâiere și întreaga noastră compasiune. Sincere condoleanțe! Dumnezeu s-o odihnească în pace! Diriginta prof. Livia Mircea și colectivul de elevi și părinți al clasei a XII-a C, Colegiul Național “Emanuil Gojdu".

 

* Sincere condoleanțe familiei prof. Adrian și Maria Niță, la despărțirea de iubita lor fiică. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Familia Dodescu.

 

* Suntem alături de colegii noştri, prof. Niţă Adrian şi Niţă Maria, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a fiicei lor dragi. Sincere condoleanţe. Colectivul Şcolii Gimnaziale "Oltea Doamna" Oradea. (5800)

 

* Suntem alături de domnul profesor Niţă Adrian şi doamna profesoară Niţă Maria, în marea durere pricinuită de pierderea fiicei dragi,

ANA-MARIA NIŢĂ.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colectivul clasei a XI a F şi diriginta prof. Aniţa Luncan, de la Colegiul Naţional "E. Gojdu". (5799)

 

* Cu compasiune şi regret suntem alături de familia Niţă, în durerea pricinuită de pierderea fiicei mult iubite. Dumnezeu să vă mângâie, iar pe ea s-o odihnească în pace. Fam. Covaci. (5802)

 

* Suntem alături de familia profesor Maria şi Adrian Niţă, în aceste clipe grele când se despart pentru totdeauna de fiica lor,

ANA MARIA.

Sincere condoleanţe! Asociaţia de părinţi Gojdu.

 

* Suntem alături de familia profesorilor Adrian şi Maria Niţă, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a fiicei dragi. Dumnezeu să-i odihneasă sufletul drag. Familia Sorin David. (5818)

 

* Suntem alături de familia prof. Adrian şi Maria Niţă, în aceste clipe grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a fiicei dragi. Familia dct. Mircea Popescu. (5819)

 

* Sincere condoleanţe familiei Niţă, pentru pierderea fiicei, din partea clasei a IX-a B de la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu". (5810)

 

* Suntem alături de familia profesorului Niţă, în momentele grele ale despărţirii de fiica lor dragă. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Familia Sorin Curilă şi familia Mircea Curilă. (5812)

 

* Suntem alături de familia Niţă Adrian şi Maria, la marea durere pricinuită de pierderea fiicei dragi. Fam. Gyorodi Robert şi Micula Călin. (5815)

 

* Suntem alături de colegul nostru Florin Brândaş, la trecerea în nefiinţă a tatălui drag,

FLORIAN BRÂNDAŞ.

Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Primăriei Şuncuiuş. (5794)

 

* Suntem alături de Laura Pantea şi familia ei, la pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Colectivul Laboratoarelor Bioclinica. (5804)

 

* Suntem alături de Laura Pantea şi familia ei, la pierderea tatălui drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. dr. Micle Ioan. (5805)

 

* Transmitem sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune verişorului nostru, Dumitru Fiterău şi familiei sale, la trecerea în veşnicie a soţiei dragi,

GETA FITERĂU.

Dumnezeu s-o odihnească în pace. Verişoara Ana Marinău cu familia. (5808)

 

* Foştii elevi a Şcolii Medii Tehnice Financiare Oradea, Ioan Degău, Ioan Andrei Vonea, Gheorghe Iovan, Stela Ardelean, Livia Bondar, Delia Vasilescu, Ana Codilă, Lucia Ghenici, Elena Cervinschi, Mărioara Faur, Constantin Cadar, precum şi doamna profesoară Maria Cinca, aduc un ultim omagiu distinsei profesoare,

ELENA LAZĂR,

care la vârsta de 91 de ani, a plecat în lumea celor drepţi, lăsând în urma ei o amintire dintre cele mai frumoase. A fost un pedagog şi un om aparte, care a ştiut să îmbine educaţia cu prietenia şi ştiinţele economice, morala cu realităţile vieţii, aducându-şi din plin contribuţia la formarea unor generaţii de excepţie. A fost un suflet ales, dedicat, ferm şi trainic în credinţele şi munca sa. Dumnezeu s-o odihnească în pace şi linişte. Un gând curat de compasiune şi alinare familiei îndoliate. Elevii promoţiei 1951-1955, ai Şcolii Medii Tehnice Financiare Oradea. (5809)

 

* Suntem alături de soţia îndurerată, la despărţirea de cel care a fost

dr. VALERIU IULIU POP,

fost şef secţie int. III. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanţe familiei. Asistenta Lorena Jurcuţ şi soţul Florin. (5811)

 

* Suntem alături de mătuşa şi verişorii noştri, la trecerea în nefiinţă a unchiului nostru,

IOAN POPOVICI,

din Burzuc. Dumnezeu să-l odihnească. Fam. Tuşer şi fam. Maghiar. (5821)

 

 COMEMORĂRI

 

* Ne este sufletul trist şi amuţit/Privim spre cer/Vorbim cu o stea/Eşti prea departe/Să te putem vedea/Şi totuşi atât de aproape în inimile noastre. E luna mai, 6.05.2016, s-au scurs 5 ani de când Dumnezeu a deschis uşa cerului pentru un îngeraş pe nume

RAREŞ ŞTEFAN UNGUR

şi l-a chemat la viaţă fără sfârşit.  Gândurile noastre sunt mereu la tine. Recunoştinţă pentru o clipă de aducere aminte. Dumnezeu să te odihnească, suflet blând şi drag. Părinţii Gianin şi Lia, fratele Andrei - Dominic, bunicii Radu şi Daniela, în veci nemângâiaţi.

 

* Cu durere, dor şi recunoştinţă comemorăm şase săptămâni de la plecarea la cele veşnice a soţului, tatălui, socrului şi bunicului iubit,

NICOLAE CIUTA.

Parastasul şi slujba va avea loc duminică, 8 mai, ora 12.00, la Biserica "Naşterea Maicii Domnului" din Parcul Tei Oradea. Milostivul Dumnezeu pentru ocrotirea Maicii Sale să-l odihnească cu drepţii în Împărăţia Sa. Mulţumim tuturor celor care vor înălţa o rugăciune. Elvira, Nicoleta, Liviu, Leon, Matei şi Darie. (5704)

 

* Ai fost şi vei rămâne dragostea vieţii mele, sufletul meu. Ai plecat mult prea devreme lăsându-mi în suflet un dor amar,

ILCA DEMIAN.

Parastasul de pomenire de 6 săptămâni va avea loc în data de 8 mai 2016, în comuna Batăr, la Biserica Ortodoxă. Dormi în pace suflet bun. Nu te voi uita niciodată. Soţul Demian Partenie. (5795) 

 

* În curând se vor împlini şase săptămâni de la trecerea la cele veşnice a iubitului meu soţ,

GHEORGHE CATRINA.

Parastasul de pomenire va avea loc sâmbătă, 7 mai, ora 9.00, la Biserica Albastră Rogerius. Mulţumesc celor care vor participa. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Soţia Ileana, îndurerată. (5731)

 

* Se apropie ziua când se vor împlini şase săptămâni de când scumpa noastră,

GEORGETA MANEA,

mamă şi soţie deosebită, a plecat de lângă noi, pentru totdeauna. Slujba de pomenire va avea loc la Biserica "Sfântul Gheorghe" în ziua de 7 mai 2016, ora 10.00. Dormi în pace suflet bun şi scump. Fiica Mihaela şi soţul Dumitru. (5782)

 

* Au trecut 6 săptămâni de când dragul nostru tată, socru şi bunic,

TRAIAN COPIL,

a părăsit această lume, spre a fi alături de draga noastră mamă. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Parastasul se va oficia sâmbătă, 7 mai 2016, ora 12.00, la Biserica Ortodoxă Chistag. Fam. pr. Covaci Vasile şi Dorina. (5820)