Reprezentanţii judeţeni ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ sunt hotărâţi să urmeze exemplul colegilor din Dolj, care au câştigat procesul cu şcolile şi Ministerul privind aplicarea salarizării minime pentru cadrele didactice cu studii superioare. Sindicatele din învăţământ acuză Guvernul că nu respectă prevederile Contractului colectiv de muncă unic. Conform acestuia, pentru dascăli, salariul minim este de 440 de lei, iar pentru cadrele didactice cu studii superioare, cuantumul este de 880 lei. La acest moment, aproape o treime din cadrele didactice ar fi, conform sindicaliştilor, încadrate necorespunzător, cei cu studii medii având salariul minim de 390 RON, iar cei cu studii superioare, în jur de 700 RON. Conform reprezentanţilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ - Filiala Bihor, nu a fost încă aplicată prevederea de acordare a salariului minim de 880 de lei pentru cei cu studii superioare. "Noi am primit recent formularul pentru chemarea în instanţă a şcolilor pentru aplicarea salarizărilor corecte şi ne pregătim să informăm persoanele care nu sunt încadrate corect că pot să îşi soluţioneze problema cu ajutorul tribunalului", ne-a declarat Ioan Ţenţ, preşedintele FSLI Bihor. Acesta ne-a mai informat că, în decurs de o săptămână, dascălii vor fi informaţi şi se va trece la contabilizarea celor care vor dori să îşi obţină diferenţele salariale cu ajutorul justiţiei. "Demersul legal va fi demarat pentru personalul didactic şi personalul didactic auxiliar care trebuie să beneficieze de salariul minim de 880 de lei. De asemenea, vom cere plata diferenţelor salariale retroactiv, de la intrarea în vigoare a prevederilor legale", a subliniat Ţenţ. Până la acest moment, singurul judeţ care a obţinut plata drepturilor salarile în urma unui proces este Doljul, cu toate că sunt mai multe sindicate judeţene care au intentat astfel de procese.