Mii de orădeni au profitat sâmbătă de Ziua porţilor deschise pentru a vedea Aquapark-ul Nymphaea, lucrare finalizată săptămâna trecută. Impresiile au fost în general pozitive, ei plângându-se doar de tarifele prea piperate pe care municipalitatea vrea să le introducă, dar şi de lipsa copacilor.

Ziua porţilor deschise la aquapark-ul orădean a avut loc sâmbătă, între orele 9.00 şi 19.00, când cei interesaţi au avut ocazia să viziteze cea mai recentă investiţie finalizată a municipalităţii. Interesul a fost destul de mare din partea orădenilor, câteva mii de persoane venind să vadă noua construcţie. Cei mai entuziaşti au fost copiii, atraşi mai ales de bazinul interior dedicat lor, în care a fost amenajată o corabie cu tobogane.

În ceea ce-i priveşte pe adulţi, aceştia au fost foarte încântaţi de aquapark şi au profitat de ocazie să-şi facă numeroase selfie-uri în faţa toboganelor şi a bazinelor. De asemenea, au fost încântaţi de zona de SPA. Investiţia a fost apreciată comparativ cu ce a fost înainte, orădenii fiind de părere că municipiul de pe Crişul Repede are nevoie de un aquapark. Pe de altă parte, deşi nerăbdători ca investiţia să devină funcţională, mulţi au spus că ar vrea ca tarifele percepute să fie mai mici pentru orădeni. De asemenea, o parte dintre cei prezenţi au remarcat faptul că nu prea sunt pomi înalţi care să facă umbră.

Reamintim că Aquapark-ul Nymphaea are o capacitate de peste 1.500 de persoane în sezon, respectiv 600 de persoane în extra-sezon. Intrarea în aquapark se va face printr-un sistem cu turnicheţi. Vizitatorii vor primi brăţări tip ceas, pe care le vor încărca de la intrare cu suma de bani pe care estimează că o vor cheltui. În aquapark sunt 20 de bazine - şapte exterioare şi 13 bazine acoperite. Cel mai impresionat este cel cu toboganele de 18 metri înălţime, cu platformă de lansare. În Corpul principal de clădire se află, pe lângă bazinele interioare, zona de wellness şi spa, unde sunt amenajate saloane de masaj, cabinet de estetică dentară, jacuzzi, saune (finlandeză, rusească, cu aromoterapie, cu infraroşii, salină, cabină cu aburi, cabină cu gheaţă), baie turcească etc. Lucrările au costat 91.422.112 lei cu TVA, din care finanțare nerambursabilă 42.327.346 lei, inclusiv TVA. Proiectul a fost realizat prin Programul Operațional Regional 2007-2013.