Cinci familii sărace din comunitatea de romi din satul Telechiu vor locui în case noi. Cele cinci locuinţe vor fi inaugurate azi, începând cu ora 11.00, în cadrul unei conferinţe organizate de către Fundaţia Ruhama, în parteneriat cu Primăria comunei Ţeţchea. La eveniment vor participa reprezentanţi ai instituţiilor judeţene, autorităţi locale şi sponsorii implicaţi în activitate. Cele cinci case au fost construite în cadrul unui program de dezvoltare comunitară, în perioada martie-decembrie a.c., cu ajutorul sponsorizărilor obţinute de la firmele din zonă: materiale de construcţii, bani, servicii. Totodată, construirea caselor s-a realizat cu ajutorul membrilor comunităţii care s-au implicat voluntar.