Partida face parte dintr-o dublă întâlnire, al doilea meci urmând să se dispute pe 21 iunie, la Szolnok. "Este un eveniment important pentru lumea poloului românesc, este onorant să joci împotriva valoroasei echipe a Ungariei. Dubla întâlnire dintre cele două reprezentative face parte dintr-un parteneriat încheiat de Federaţiile de polo din România şi Ungaria, discutat cu prilejul turneului preolimpic de la Oradea, din luna martie şi parafat pe 21 martie. Cele două meciuri au ca scop verificarea potenţialului actual al celor două echipe, în perspectiva participării ambelor reprezentative la Europenele de luna viitoare, dar şi la Olimpiada de la Beijing, unde doar naţionala maghiară va fi prezentă. Acordul mai cuprinde, în afara acestor două partide de pregătire, şi dezvoltarea unui schimb de experienţă pentru jucătorii şi antrenorii de la juniori, astfel încât poloul românesc să se poată înscrie pe o pantă ascendentă", a declarat la conferinţa de presă de ieri de la sediul CS Municipal Oradea, directorul acestui club, Petruţ Drăgan. Conducătorul clubului orădean a apreciat buna colaborare existentă între cele două federaţii, menţionând faptul că se urmăreşte şi dezvoltarea poloului feminin, un sport care a prins foarte mult în Occident şi care poate fi implementat şi la noi. "În Oradea există o iniţiativă în acest sens, la fel şi la Cluj-Napoca, se poate spune că în aceste două oraşe există primele centre ale poloului feminin românesc", a completat directorul CS Municipal. Partida de polo România - Ungaria va începe la ora 19.00 şi va fi transmisă în direct de canalul Sport 1 în ambele ţări. Accesul la bazin se va face pe bază de tichet, preţul unui bilet fiind de 20 de lei, elevii şi pensionarii având reducere de 50%. Cum deja se lucrează la instalarea noii tabele electronice, organizatorii mizează că aceasta va putea fi dată în folosinţă chiar la jocul de joia viitoare. Din echipa României, care va ajunge la Oradea luni, 16 iunie, fac parte şi cinci poloişti de la CSM Leonardo, campioana en-titre: Kadar Kalman, Gheorghe Dunca, Ramiro Georgescu, George Tarnoveţchi şi Ridzyk Zoltan.