Cunoscutul sociolog, autor şi expert în studiul teoriei gender la nivel internaţional Gabriele Kuby a susținut marți, 8 noiembrie, în Sala Mare a Primăriei Oradea, conferința cu titlul „Revoluţia sexuală şi familia - distrugerea libertăţii în numele libertăţii”. Evenimentul s-a bucurat de prezența Preasfințitului Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea.

Papa Benedict al XVI-lea spunea despre Gabriele Kuby că este o luptătoare vitează împotriva ideologiilor care vizează în cele din urmă o distrugere a omului.

„Vor să ajungă la copiii voştri! Îi vor sexualiza, iar sexualizarea copiilor va prăbuşi civilizaţia. Fiindcă va prăbuşi mai întâi familia. Aceasta este rădăcina. Aşa că trebuie să faceţi tot ce puteţi!”, declara Gabriele Kuby la prima sa vizită în România, în anul 2014.

Marți, 8 noiembrie, cunoscutul sociolog german s-a aflat în orașul de pe Crișul Repede, pentru a susține conferința cu tema „Revoluţia sexuală şi familia - distrugerea libertăţii în numele libertăţii”. Evenimentul s-a adresat tuturor persoanelor dornice să înţeleagă şi să aprofundeze ce înseamnă ideologia gender, chiar şi fără cunoştinţe prealabile asupra subiectului. În cadrul conferinței, au fost prezentate fundamentele şi efectele ideologiei „Gender Mainstreaming”, într-o manieră clară şi inteligibilă. De asemenea, s-a vorbit și despre modificările grave, care sunt de aşteptat pentru societate și mai ales pentru copii şi familii, în urma implementării acestei ideologii.

Organizatorii locali ai evenimentului au fost Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Oradea, ASTRU (Asociaţia Tineretului Român Unit) Oradea, AGRU (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi) Oradea, Seminarul Teologic Greco-Catolic „Sfinţii Trei Ierarhi” Oradea, Primăria municipiului Oradea şi Uniunea Femeilor Bihor. Evenimentul s-a dorit a fi un răspuns dat invitației Papei Francisc de a promova valorile autentice ale căsătoriei creștine, iubirea dintre bărbat și femeie, dintre părinți și copii, în spațiul fără bariere, niciodată închis al familiei.

În cadrul întâlnirii de la Oradea a fost prezentat şi bestsellerul în domeniu „Revoluţia sexuală globală”. Invitat să vorbească despre carte a fost Ioan Moldovan, directorul revistei „Familia”.