Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bihor organizează, în perioada 13-25 aprilie 2007, la Oradea, expoziţia "Bienala de Arhitectură Bucureşti 2006". Vernisajul a avut loc vineri, 13 aprilie, de la ora 16.00, la Galeria de Arte Vizuale, din localitate, în prezenţa lui Mihai Groza, viceprimarul Oradiei, şi a arhitectului Eugen Pănescu, din partea Uniunii Arhitecţilor din România. S-a pornit de la doua teme: "Arhi-Generator", expoziţia cu cele mai bune lucrări ale arhitecţilor din România, cu opt secţiuni: arhitectura până la 1000 mp (construcţii civile), arhitectura peste 1000 mp (clădiri industriale), urbanism şi amenajarea spaţiilor publice, restaurare, reabilitare, amenajări interioare, design de obiect, publicaţii, respectiv "Arhitectura: 100 de ani", o selecţie de coperţi ale revistei Arhitectura, realizată cu ocazia centenarului acesteia. Selecţia a cuprins coperţi din întreaga istorie de 100 de ani a publicaţiei. Prezent la vernisaj, arhitectul Eugen Pănescu, membru al Senatului Uniunii Arhitecţilor din România, a ţinut să sublinieze câteva aspecte legate de arhitectura românescă, precum şi de arhitecţii din România care, deşi reduşi numeric faţă de alte ţări (numărul lor este de 5.500, faţă de 100.000 în Germania sau 120.000 în Marea Britanie), au reuşit în ultimii 17 ani să ridice valoric domeniul pe care îl reprezintă, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. La vernisaj a participat şi Angela Lupşea, consilier juridic al OAR - Filiala Bihor. Expoziţia poate fi vizitată zilnic, între orele 12.00 - 20.00. Intrarea este liberă.