Proiectul Legii Poliţiei Comunitare - în procedură parlamentară Proiectul de Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare pentru ordine publică la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale (municipii, oraşe, sate) se află în procedură parlamentară, fiind una dintre priorităţile legislative în cadrul procesului de pregătire a integrării României în Uniunea Europeană. În luna februarie a acestui an, atât la reuniunea Comitetului Director care a avut loc la Tg. Jiu, cât şi la Adunarea generală a celor 42 de şefi de corp care a avut loc în zilele de 21-22 aprilie la Tuşnad, conducerea Uniunii Naţionale a Corpurilor Gardienilor Publici a solicitat Preşedinţiei urgentarea adoptării Proiectului de lege privind înfiinţarea Poliţiei comunitare. Personalul organului de ordine se va compune din poliţisti comunitari şi persoane contractuale. Gardianul de tip nou va avea, în mare, aceleaşi obligaţii - de a asigura ordinea publică, de a apăra avutul public şi privat, viaţa şi integritatea persoanei, precum şi paza instituţiilor publice, a celorlalte obiective de interes local şi va colabora cu Poliţia, Jandarmeria, serviciile publice comunitare, precum şi cu alte instituţii, conform legii. Pe scurt, perioada care urmează va fi una destul de dificilă pentru lucrătorii C.G.P., cu atât mai mult cu cât acţiunile gardienilor publici vor fi mai complexe, urmare şi a apariţiei modificărilor - din punct de vedere organizatoric, al bazei materiale, al noii forme de prestare a serviciilor, dar şi sistemului informaţional. Însă, proiectul mai are (pe ici, pe colo), şi unele lacune, fapt ce reiese din Adresa nr. 3939/23 aprilie a.c. înaintată, de către Prefectura Judeţului Bihor, preşedintelui Uniunii Naţionale a Corpurilor Gardienilor Publici din România, col.(rz) Ion Bolboacă, prin care sunt lansate două propuneri. Una dintre aceste propuneri este înfiinţarea, în structura Consiliului Judeţean, a Direcţiei Judeţene a Poliţiei Comunitare care să coordoneze, prin compartimentele specializate, structurile Poliţiei Comunitare la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor, şi să îndeplinească atribuţii de îndrumare, control şi sprijin a structurilor din Poliţia Comunitară. De asemenea - preluarea patrimoniului C.G.P., dar şi coordonarea activităţii de selecţionare şi încadrare a viitorilor poliţişti comunitari, respectiv urmărirea dotării şi echipării unitare în vederea îndeplinirii cu profesionalism a activităţilor specifice. Cea de-a doua propunere are în atenţie înfiinţarea, în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, a unei Direcţii Generale de Poliţie Comunitară cu rol de îndrumare şi coordonare a acesteia la nivel naţional. Motivul celor două propuneri? Pentru că, aşa cum se precizează în amintita Adresă a Prefecturii Bihor, după forma actuală a Proiectului, "Poliţia Comunitară este lipsită de coordonare pe linie verticală, astfel încât să se asigure o dirijare coerentă a acţiunilor acesteia în strictă concordanţă cu situaţia operativă la nivel naţional şi cerinţele Uniunii Europene". Rămâne să vă ţinem la curent.