Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au ajuns la un acord cu Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism şi cea a Cărăuşilor Particulari din România, îndreptând mai multe paragrafe din legea referitoare la "regimul liberei circulaţii a românilor în străinătate". În forma intrată în vigoare la sfârşitul lunii ianuarie, minorii români puteau călători în străinătate numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Noile prevederi legale au stârnit însă proteste vehemente atât din partea părinţilor, cât şi a operatorilor din turism, care apreciau că legea blochează accesul minorilor la educaţie, aceştia nemaiputând beneficia, printre altele, de multe dintre pachetele de programe organizate de agenţiile de turism, în special în Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Elveţia sau Spania. Aceleaşi prevederi legale îngrădeau dreptul minorilor din ţara noastră să beneficieze de burse sau de stagii de pregătire în străinătate, motiv pentru care autorităţile au decis să schimbe această situaţie. Astfel, de acum înainte, în cazul în care copiii călătoresc cu avionul, aceştia vor putea fi însoţiţi de un reprezentant al companiei, care va fi obligat să predea minorul autorităţilor din statul unde copilul urmează să ajungă, dar şi să îl însoţească înapoi în ţară. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul în care minorul călătoreşte cu o firmă de transport de persoane, părinţii fiind obligaţi să treacă într-o declaraţie notarială numai numele companiei din care face parte însoţitorul.