Răsună oraşul de chiotele de fericire ale pensionarilor orădeni. Beţi de bucurie, braţ la braţ, mii de concitadini ai noştri de vârsta a treia se îndreaptă spre cele patru magazine ce le intermediază legătura cu paradisul. Apoi, cu sacoşele pline de cele 11 bunătăţi la care au acces, se întorc agale spre case, pe sub panourile de pe care le zâmbeşte ocrotitor el, fiul iubitor, care nu-i uită o clipă. Bătrânii îl privesc înduioşaţi, cu ochii umezi de emoţie şi restul drumului spre casă îl străbat în grabă mare, de parcă s-ar îndrepta spre urne. Le-a pus Petrică mâna-n cap, nu altceva, şi pentru că au fost blagosloviţi cu un astfel de păstor au şi ei o obligaţie, nu-i aşa? La urma urmei, ce au ei mai de preţ decât votul? Iar el, Marele Grijuliu, îl merită cu siguranţă. O clipă s-au îndoit de bunătatea lui. Preţurile în cele patru magazine, care le intermediază acum legătura cu paradisul, erau exorbitante. Dar el i-a înţeles. Şi i-a lăsat să-şi cumpere 11 produse de bază cu tichetele valorice distribuite de Primărie. Ce altceva îşi mai pot dori? Privind în urmă, parcă simt şi o remuşcare: uneori, au crezut că i-a uitat. O fi avut, însă, destule pe cap şi el, aşa că... mai bine mai târziu, decât niciodată! Ce dacă n-a avut vreme patru ani să se îngrijească de ei şi l-a apucat dragostea de bătrâni tocmai în pragul alegerilor?! Foarte bine! Dacă o ţine tot aşa, poate săptămâna viitoare măreşte lista celor 11 produse. Pentru că aşa e el, băiat subţire, nu aruncă milioanele şi mieii în stradă, cum fac alţii. Nu, el a înţeles că ardelenii-s altfel, pe ei trebuie să-i iei pe ocolite, pe străzi desfundate, ocolind prin noroaie şantierele ce nu se mai termină. Tichetul celor 11 seamănă izbitor de bine cu multe alte realizări bifate în 2004 de Primărie. Momentul a fost bine ales, produsele s-au revărsat o dată cu afişele electorale, iar lucrările de pe şantierele care nu se mai terminau s-au intensificat o dată cu clipurile zâmbitoare. Nici linia nu se va trage aiurea, ci exact atunci când omul îşi cântăreşte votul. Iar strada ca-n palmă, cele 11 produse şi multe altele vor atârna, poate, în balanţă mai greu decât amintirea celor patru ani de lâncezeală şi de lucrări făcute de mântuială. Exerciţiul acestora din urmă a prins bine, de altfel. Cine se va gândi în 6 iunie că asfaltul, canalizarea şi linia de tramvai de pe strada sa vor ţine exact cât ţin şi cele 11 produse care pot fi cumpărate cu tichetele valorice? Poate doar unul care a renunţat la liniştea fotoliului parlamentar, exasperat de nemulţumirile celor mai mulţi dintre orădeni, ale căror probleme a înţeles că pot fi rezolvate în primul rând la nivel local. Drept urmare, a coborât în arena necazurilor orădenilor, într-o competiţie în care ar fi trebuit să cântărească mai ales programele, nu momelile ieftine. Ce n-a învăţat Petru Filip în Ardeal e că oamenii acestor locuri au mândria lor, care nu se apleacă înaintea celor 11 produse pe care le-a aruncat drept pomană în prag de alegeri. Ele, poate, doar le-au amintit de vremurile triste de acum două decenii, când, tot aşa, li se aruncau 11 produse pentru a-şi asigura supravieţuirea. Dar e cunoscută soarta celor care nu învaţă din lecţiile istoriei! Aşa că mergem mai departe, lăsând balastul gălăgiei şi-al pomenilor în urmă!