Lumea contemporană se confruntă cu o dilemă: să continue să fiinţeze sau să-şi stopeze cursul firesc, în contextul în care are de înfruntat o problemă fără precedent, cu proporţii de coşmar. Dar ce anume ne dă fiori pe şira spinării? Ce ne face să ne gândim cu teamă la ziua de mâine? Poate gândul că ne vom trezi a doua zi suspendaţi în spaţiu (asta, în cazul în care nu am fi fost demult dispersaţi în atmosferă), căci planeta noastră, cândva denumită albastră, pare oarecum surmenată, dacă nu epuizată, de factorii de poluare care o bombardează cu tot alte invenţii mai năstruşnice ale omului… Să recunoaştem: ne aflăm în pragul unei catastrofe iminente, fapt demonstrat până şi de clima care ne joacă feste, jonglând cu temperaturile fabuloase şi făcând din canicule constante ale vietii noastre cotidiene. Clima din Romania, în goana de a-şi egala propriul record înregistrat, 44,5 grade C, în 1951, în localitatea Ion Sion (Brăila), face ravagii atât în capitală (în 2002, s-a atins temperatura de 42,6 grade C), cât şi în ţară, la Giurgiu, unde s-a semnalat un veritabil record, de 43,5 grade C. Temperaturi nesemnificative, am putea spune, dacă facem o comparaţie cu statele lumii, de exemplu cu Libia, unde Polul Căldurii a atins, la 13 septembrie 1922, o culme a caniculei: 58 grade C la umbră, valori similare - în jur de 57 grade C consemnându-se de-a lungul timpului în Valea Morţii (California, SUA) şi în deşertul Luth (Iran). Fenomenul de încălzire globală este un proces de lungă durată care, într-un interval de 30 de ani, a cunoscut evenimente meteorologice fără precedent: inundaţii, cicloni tropicali, secete în diverse colţuri ale planetei. Anul 1998 a fost cel mai cald an din istoria înregistrărilor meteorologice, anul 2001 ocupând locul 2 în acest clasament. Astfel, anii 1990 constituie cel mai cald deceniu al secolului trecut şi este posibil ca rata şi durata încălzirii în secolul XXI să fie mai mari decât în orice perioadă de-a lungul ultimilor 1000 de ani. Încălzirea remarcată este legată evident de poluarea aerului, apei, solului, de concentraţia de gaze cu efect de seră din atmosferă, ceea ce duce la subţierea stratului de ozon, din care derivă imposibilitatea captării razelor ultraviolete şi de aici desaga cu cancer de piele la care ne expunem, ploile acide rezultate din arderea substanţelor nocive care distrug pădurea tropicală, defrişările pădurilor ce duc atât la distrugerea habitatului natural, cât şi la punerea în pericol a unor specii de animale pe cale dispariţie. Ne întrebăm adesea: poate fi şi mai rău de atât? Iata că da. Statisticile din ultimii ani semnalează o tendinţă de comprimare a anotimpurilor; astfel, în viitorul nu foarte îndepărtat ne putem aştepta ca anotimpurile de tranziţie, cum sunt primăvara şi toamna, să dispară din calendarul milenar. Şi atunci se pune problema în felul următor: sunt creşterile de temperatură indici ale unor schimbări de climă sau doar simple anomalii redresabile în timp? Cum nu există nimic imuabil în natură, scoarţa pământului suferind de-a lungul vremii atât modificări lente, cât şi catastrofe geologice mari, ne putem aştepta să avem parte de o serie de surprize din partea climei. E posibil ca realitatea de care ne ancorăm să devină un fragment dintr-un film SF şi călătoria cu maşina timpului să fie la îndemâna noastră. Într-adevăr, pare o premiză absurdă, dar dacă luăm în calcul noile descoperiri care atestă că teritoriul ţării noastre, ca şi al întregii Europe, a suferit mari variaţii climatice, cu 180 de milioane de ani în urmă, clima la noi având două anotimpuri, parcă lucrurile încep să primească un alt contur. Existenţa a doar două anotimpuri în trecut este sugerată de descoperirea unor mici zăcăminte carbonifere în Banat, lăsate de nişte specii uriaşe de ferigi, ale căror urme sunt vizibile. Până şi creasta masivului Piatra Craiului este formată din scheletul unor coralieri (animale de apă caldă tropicală), ceea ce întăreşte premiza de la care am pornit. În era mezozică, ce a durat 125 de milioane de ani, au trăit pe teritoriul României plante de tip tropical, rude cu sequoia (un exponent al speciei existând şi azi la Băile Herculane) şi cu palmierul de azi, cum atestă urmele descoperite la Haţeg, în zona Banatului şi la Babadag; în acest teritoriu au vieţuit reptile gigantice: Tiranosaurus Dacos, Orthomerus Transilvanicus… În ultima eră, neozoic, urmele de rinoceri, cămile, maimuţe arată un climat cald, iar cele de mamut, ca şi urmele lăsate de plantele caracteristice zonei polare, indică prezenţa climatului rece. Prin urmare, clima pare a fi bumerangul care coboară din timpuri anistorice pentru a-şi regăsi tot alte faţete şi continuă să dăinuie revenind la vechi ipostaze. Aşadar, comprimarea anotimpurilor certifică intrarea planetei într-o altă stare, iar schimarea climei este un protest împotriva acţiunilor omului care-i periclitează cursul. În acest context, o echipă de specialişti de la Universitatea din Texas (Austin) a constatat că în 10 ani, 1700 de specii de vieţuitoare s-au deplasat spre zonele arctice cu 6,1 km ori au urcat pantele munţilor. Cercetători din Australia, Germania şi Marea Britanie au raportat schimbări şi în procesele naturale care, până acum, erau specifice primăverii: păsările migratoare şi fluturii îşi fac apariţia mai devreme, plantele înmuguresc mai repede. Echipa de oameni de ştiinţă a subliniat că ne aflăm cu certitudine la începutul unui proces de încălzire a climei pe întreaga planetă, iar această schimbare primeşte un răspuns ecologic clar şi vizibil. Probabil nu întâmplător, în unele ţări arabe, cu climă caldă, unde zăpada era necunoscută, a nins, iar în Marea Baltică, acum se poate face baie ca pe litoralul românesc, pe când în urmă cu numai 15 ani acest lucru era mai dificil, deoarece apa era foarte rece. Totalitatea acestor schimbări care frizează bizarul, intrând în categoria misterelor de nepătruns ale Universului, ne transpun în situaţia de a spera că avem de a face cu o simplă anomalie a climei şi că lucrurile vor intra cândva pe fagaşul lor normal. Dar ce ne facem, când natura ne răspunde cu aceeaşi monedă la încercările noastre de a o distruge? Cele peste 20000 de victime ale caniculei existente numai în Europa în anii precedenţi vin să ne demostreze că natura îşi ia revanşa urmând sloganul "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". Iar revenirea la un climat tropical cu două anotimpuri este poate un avertisment, o atenţionare că rasa homo sapiens ar putea să urmeze acelaşi destin ca şi al dinozaurilor în trecerea de la o eră geologică la alta. Dar sa nu uităm că bumerangul se şi întoarce… bineînţeles că într-o altă eră, nu acum…