60 de elevi tehnicieni în telecomunicaţii, instalaţii electrice şi mecatronică vor face practică în 2017 la firme de specialitate în Cipru şi Portugalia. Instruirea tinerilor va avea loc în cadrul unui proiect Erasmus plus care este în desfăşurare la Colegiul Tehnic „Traian Vuia” din Oradea.

Lansarea proiectului a avut loc ieri, la „Traian Vuia”, în prezenţa inspectorului școlar pentru învățământ profesional și tehnic de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor - Florian Mieluţ, a reprezentanţilor Facultăţii de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei - Cornelia Gordan şi Daniel Trip, a coordonatoarei de proiect - Dorina Săcăcian, a directoarei - Daniela Vîlceanu, a reprezentanţilor a două şcoli („Brâncuşi” şi „Gojdu”) care derulează proiecte asemănătoare şi a companiei Connectronics.

„Faptul că elevii noştri vor face practică la firme importante din Cipru şi Portugalia este un mare câştig atât pentru noi ca profesori, cât şi pentru şcoală. Poate că aceste lucruri îi vor motiva pe părinţi să aleagă această şcoală pentru copiii lor”, a spus directoarea Daniel Vîlceanu.

Proiectul are un grant total de 144.300 de euro, are o durată de 18 luni şi presupune efectuarea unui stagiu de practică de 66 de ore în Cipru și Portugalia, corespunzător pregătirii practicii comasate din modulul IX  „Circuite electronice” și anume instrurea practică, pentru 60 de elevi. Scopul lui este de a oferi elevilor o alternativă validă pentru instruirea practică, pentru a creşte calitatea formării profesionale, în vederea unor șanse sporite în carieră şi o mai bună angajabilitate.