Pentru persoanele care au muncit în grupele I şi II de muncă, precum şi în condiţii deosebite sau speciale, care trebuiau să beneficieze, începând de la 1 ianuarie 2016, de o majorare a pensiei, prevăzută de Legea 192/2015, aşteptarea ar putea lua sfârşit. În ultimele două săptămâni, casele judeţene de pensii au început simulările pe aplicaţia tehnică, ceea ce, potrivit conducerii instituţiei bihorene, ar însemna că pregătirile sunt pe ultima sută de metri.

Legea nr. 192/2015 se referă la creşterea punctajelor anuale realizate de pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale în aceste perioade, după cum urmează: cu 50% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale şi cu 25% pentru perioadele în care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa a II-a de muncă sau în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite. De această majorare ar urma să beneficieze doar pensionarii ale căror drepturi de pensie s-au deschis anterior datei de 1 ianuarie 2011 şi care, conform prevederilor legale în vigoare, nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale conform dispoziţiilor anterioare care au acordat astfel de majorări, respectiv OUG nr. 100/2008, Legea nr. 218/2008, art. 78 indice 2 din Legea nr. 19/2000, art. 169 din Legea nr. 263/2010, precum şi de majorarea punctajului pentru perioadele realizate în condiţii speciale după data de 1 aprilie 2001. Din păcate, aplicarea acestei legi a fost amânată o lungă perioadă de timp, nepermis de lungă am putea spune, fiind invocată mereu nedefinitivarea anumitor detalii tehnice, legate de aplicaţia informatică de calcul. Fapt ce i-a adus, pe bună dreptate, pe posibilii beneficiari ai legii la limita răbdării, nu puţini rugându-ne, în ultima perioadă, să ne interesăm din nou de soarta acestui act normativ… „În prezent, sunt efectuate testări pentru verificarea preluării şi emiterii de decizii corecte. În ultimele două săptămâni, toate conducerile caselor judeţene de pensii au efectuat astfel de simulări, pe anumite dosare, pentru a se vedea dacă deciziile ies corecte sau nu. Cel mai probabil, în urma testării, au reieşit erori, de aceea simulările trebuie să continue până când aplicaţia tehnică va funcţiona fără greşeli. Totuşi, faptul că ni s-a solicitat să facem aceste testări este un pas înainte, înseamnă că pregătirile sunt pe final”, ne-a declarat, ieri, Carmen Polman, director executiv adjunct al Casei Judeţene de Pensii Bihor. În evidenţele Casei Judeţene de Pensii Bihor figurează un număr de 1.430 de pensionari care ar urma să beneficieze de recalcularea pensiilor prin aplicarea prevederilor Legii 192/2015.