Începând de azi, ÅŸoferii care circulă pe DN 76, între Oradea ÅŸi Sânmartin riscă să se aleagă cu o fotografie ÅŸi o amendă la domiciliu, dacă încalcă viteza maximă admisă pe acest sector de drum. Centrul de monitorizare a traficului inaugurat oficial, ieri, în Sânmartin, va deveni operaÅ£ional ÅŸi îi va înregistra pe cei care vor apăsa prea tare pedala de acceleraÅ£ie. Sistemul va funcÅ£iona 24 de ore din 24, inclusiv pe timp de noapte, iar informaÅ£iile transmise de radarele fixe vor fi stocate pe un server ÅŸi vor ajunge mai departe la oamenii legii cu atribuÅ£ii în ceea ce priveÅŸte sancÅ£ionarea ÅŸoferilor care încalcă legea.
La inaugurarea oficială a centrului de monitorizare a traficului din comuna Sânmartin au fost prezenÅ£i, ieri, reprezentanÅ£i ai Inspectoratului de PoliÅ£ie JudeÅ£ean Bihor, ai Serviciului Rutier, ai Primăriei municipiului Oradea, Consiliului JudeÅ£ean, prefectul judeÅ£ului Bihor, dar ÅŸi autorităţile locale. Deocamdată, dispeceratul va primi informaÅ£ii de la un singur radar fix amplasat la intrarea în Sânmartin, urmând ca alte asemenea aparate să fie montate pe mai multe ÅŸosele din judeÅ£. "Radarul fix a fost amplasat între Oradea ÅŸi Sânmartin deoarece în zonă s-au produs mai multe accidente rutiere. Ne amintim de profesoara care ÅŸi-a pierdut viaÅ£a în faÅ£a ÅŸcolii, pe trecerea de pietoni, pentru a salva un copil. De atunci am început să ne gândim să găsim o modalitate de a preveni accidentele rutiere. Deschiderea acestui centru este doar un prim pas", a precizat comisarul ÅŸef Liviu Popa, inspectorul ÅŸef al IPJ Bihor. Potrivit poliÅ£iÅŸtilor, în cursul anului 2006, în Sânmartin s-au produs 11 accidente rutiere grave soldate cu doi morÅ£i, în 2007 pe raza localităţii au fost tot 11 accidente în urma cărora 15 persoane au fost rănite, iar în 2008, până acum, o persoană ÅŸi-a pierdut viaÅ£a ÅŸi alte cinci au ajuns la spital cu leziuni serioase. Pe lângă radarul de la Sânmartin, în judeÅ£ul Bihor urmează să fie montate alte asemenea aparate ÅŸi pe DN1, DN 79 sau DN 19, în BorÅŸ, AleÅŸd, Marghita, OÅŸorhei, Salonta sau Borod. "Toate informaÅ£iile care sunt transmise la centru de radarele fixe sunt stocate pe un server. PoliÅ£ia Rutieră va lua legătura cu proprietarul maÅŸinii ÅŸi îi va solicita să comunice numele persoanei aflate la volanul autoturismului în momentul înregistrării. AÅŸa se va întâmpla deocamdată. În viitor, însă, noi intenÅ£ionăm să propunem modificarea legislaÅ£iei în aÅŸa fel încât sancÅ£ionat să fie direct proprietarul maÅŸinii. În cazul în care nu proprietarul s-a aflat la volan, acesta îÅŸi va putea rezolva problema pe cale civilă. Cred că aceasă formulă ne-ar ajuta să lucrăm mult mai operativ", a declarat ÅŸeful SPR Bihor, Dorin Sava. Centrul de monitorizare al traficului va funcÅ£iona non-stop, inclusiv pe timp de noapte, pentru a asigura permanenÅ£a oamenii legii urmând să îÅŸi desfăşoare activitatea în trei schimburi. Cu ajutorul unor monitoare, fiecare autoturism care circulă prin faÅ£a aparatului de măsurare a vitezei va fi vizualizat ÅŸi înregistrat. Pe de altă parte, ÅŸi traficul din municipiul Oradea va fi monitorizat cu ajutorul camerelor video montate deja pe mai multe artere din oraÅŸ, dispozitivele urmând să fie puse în funcÅ£iune ÅŸi conectate la dispeceratul care funcÅ£ionează în cadrul PoliÅ£iei municipiului Oradea.
07.08.2008, 00:00
Poţi adăuga un comentariu completând formularul de mai jos.
Decizia de publicare a opiniilor dvs. ne aparţine în întregime. Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. va revine în exclusivitate.
vineri ora 03:50
![]() | Senin |
Umiditatea: 94 %
Viteza vântului: 9.66 km/h
Sâmbătă
![]() | Senin |








.jpg)




