După o telenovelă care a durat mai bine de o lună, Mihăiţă Pleşan a ajuns până la urmă la Poli Timişoara. Dinamo a acceptat oferta bănăţenilor pentru mijlocaşul dorit insistent de Hagi. Dacă iniţial alb-violeţii vizau mai mulţi jucători din "Ştefan cel Mare", până la urmă s-au limitat doar la Pleşan. Mutarea a fost confirmată aseară de oficialii clubului timişorean, iar fotbalistul va ajunge cel mai probabil chiar astăzi la Timişoara! Surpriza este cu atât mai mare, cu cât surse din anturajul celor două cluburi au mărturisit că suma de transfer este sub un milion de dolari. Asta deşi preşedintele dinamovist, Giovani Becali, brava cerând cinci milioane de dolari pentru Pleşan, ce-i drept la pachet cu Moţi. Revenit aseară în România, antrenorul Esteban Vigo spera ca Dinamo să nu cedeze nici un jucător. Neştiind probabil de discuţiile avansate pentru Pleşan, tehnicianul s-a referit la mult mai mediatizatul caz al lui Florentin Petre: “Petre este un jucător important pe care sper să-l păstrez în lot. De altfel toţi jucătorii sunt importanţi. De mâine voi face cunoştinţă cu ei şi tocmai de aceea nu vreau să vorbesc acum despre altceva”, a declarat spaniolul, care a spus că n-are rost să ia în discuţii cazuri precum cel al lui Dan Alexa. Acesta este însă cel mai probabil înlocuitor al lui Pleşan la Dinamo.