Situaţie neschimbată faţă de săptămâna trecută la FC Bihor în ceea ce priveşte problemele de lot. Antrenorii Viorel Abrudan şi Florin Farcaş nu pot conta nici pentru importantul joc de sâmbătă, de la Câmpia Turzii, pe Marius Foro, Cosmin Bar şi Marius Siminic, toţi în perioada de recuperare după accidentări. Căpitanul "roş-albaştrilor" va rata astfel confruntarea cu fosta sa echipă. "Încă mă doare piciorul. Am un hematom la gambă şi abia pe la începutul săptămânii viitoare s-ar putea să reintru la antrenamente", a explicat Foro (foto), care s-a accidentat în prima etapă a returului, cu FC Caracal. Un alt jucător experimentat al FC Bihor, Adrian Gongolea ar putea lipsi şi de la partida cu ISCT, dacă ungurii nu vor expedia certificatul internaţional de transfer al acestuia. Ultima oară, fundaşul orădean a evoluat la Nyiregyhaza, în liga secundă. Dacă, în cele din urmă, "minunea" se va produce, Gongolea va fi titularizat în centrul defensivei alături de Muscă, caz în care Pătraşcu ar fi urcat în linia mediană, mai ales că tehnicienii orădeni înclină să folosească încă un "închizător", pe lângă Predică. Altfel, jucătorul de bandă stângă Florin Ţârţ a revenit la antrenamente după patru luni de inactivitate, cauzată de o fractură la picior. Accidentarea a survenit într-un meci disputat de CF Bihorul Beiuş, echipă la care a fost împrumutat în toamna anului trecut. Deocamdată, se pregăteşte separat şi sunt şanse mici să intre în meciurile oficiale până la vară, chiar dacă jucătorul speră ca într-o lună să se poată antrena normal.