Fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, chestorul Liviu Popa şi patru dintre cei care i-au fost subalterni au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Oradea pentru infracţiuni de corupţie. Popa va fi judecat şi pentru fals în declaraţii, la fel ca judecătorul Ovidiu Galea, pentru că, în ultimii opt ani, nu ar fi menţionat în declaraţiile de interese că aparţin unei Loji din România. Ovidiu Galea, de la Tribunalul Bihor, a fost suspendat, joi, din magistratură.   

DNA a anunţat, ieri, prin intermediul unui comunicat, că procurorii din cadrul Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Liviu Popa,  chestor de poliție, la data faptelor inspector șef al IPJ Bihor, pentru - luare de mită (3 fapte din care 2 în formă continuată) şi fals în declarații în formă continuată. Remus Indrei, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Poliției Beiuș, a fost deferit justiţiei pentru 5 infracțiuni de luare de mită (din care 4 în formă continuată), Dorin Vesa, comisar șef de poliție, la data faptelor șef al Secției 2 Poliție Rurală Beiuș, pentru luare de mită (3 fapte) şi instigare la luare de mită în formă continuată, Gheorghe Bat, agent șef principal, la data faptelor șef al Postului de Poliție Pietroasa, pentru luare de mită (4 fapte din care una în formă continuată), trafic de influență (2 fapte), complicitate la luare de mită, dare de mită în formă continuată, Raul Ovidiu Raj Rotar, agent șef principal de poliție, la data faptelor șef al Postului de Poliție Cărpinet, pentru  complicitate la luare de mită (2 fapte) şi dare de mită în formă continuată. Tot sub control judiciar a fost deferită justiţiei Minodora Pătroc, consilier superior în cadrul Agenția pentru Protecția Mediului Bihor, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de luare de mită. De asemenea, procurorii i-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe Nicolae Dan Bodea, la data faptei viceprimar al comunei Remetea, pentru efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția deținută, Ioan Florian Simea, viceprimar al comunei Roșia, tot pentru operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia şi dare de mită. În plus, în rechizitoriu au apărut şi două nume noi: Eugen Vasile Balint, ginerele lui Remus Indrei, dar şi Ovidiu Galea, judecător la Tribunalul Bihor. Ginerele fostul şef al Poliţiei Beiuş este acuzat de mărturie mincinoasă, iar magistratul de fals în declarații în formă continuată.


Foloase necuvenite
Potrivit comunicatului transmis de DNA, în perioada 2012 - 2014, Liviu Popa și Remus Indrei ar fi protejat activitatea infracțională a unei persoane, martor în dosar, și nu și-au îndeplinit, potrivit legii, atribuțiile de serviciu ce decurgeau din funcțiile de conducere deținute. Concret, arată DNA, cei doi au făcut demersuri astfel încât să fie soluționate favorabil petițiile/reclamațiile și dosarele penale înregistrate la Poliția Beiuș și la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Bihor ce vizau presupuse infracțiuni comise de persoana respectivă. De asemenea, s-au angajat să nu constituie noi dosare penale referitoare la faptele penale comise de către martor și despre care aceștia ori subordonații lor ar fi luat la cunoștință în orice mod. “În schimb, chestorul de poliție Popa Liviu, în calitate de inspector șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și comisarul șef Indrei Remus Daniel, în calitate de șef al Poliției municipiului Beiuș, au pretins în mod nemijlocit de la persoana respectivă diferite foloase necuvenite, în valoare totală de 11.979 lei. Ulterior, cei doi inculpați au primit foloase în valoare de 7.979 lei, ce au constat în achiziționarea de obiecte de mobilier și prestarea unor servicii/lucrări de renovare la sediul Poliției Beiuș”, se arată în comunicatul DNA. În vara anului 2012, Liviu Popa ar fi pretins și primit de la aceeași persoană, potrivit unor surse, fostul primar din Beiuş, Adrian Domocoş, diferite foloase necuvenite, constând în prestarea de servicii/lucrări în vederea racordării, în mod provizoriu, la rețeaua de curent electric a locuinței sale. În cursul lunii iulie 2015, Indrei ar fi pretins, prin intermediul șefului postului de poliție Cărpinet, Rotar Raul, de la cinci persoane, 2 tone și 11 mp de piatră ornamentală pentru pavarea curții de la locuința ginerelui său, Eugen Vasile Balint. Audiat de procurori, acesta din urmă ar fi făcut afirmații mincinoase în legătură cu neimplicarea socrului său în achiziționarea bunurilor respective și în legătură cu achitarea prețului către cei care au furnizat piatra ornamentală. Pentru foloasele respective, Indrei și Rotar nu au luat măsurile prevăzute de lege în ceea ce privește activitatea ilicită de exploatare și comercializare a pietrei ornamentale de către persoanele respective. Tot Indrei, arată DNA, în cursul anului 2015, având în subordine directă Posturile de Poliție Cărpinet și Pietroasa, a pretins, acceptat și primit diferite foloase necuvenite de la agenții Rotar Raul Ovidiu Raj și Bat Gheorghe în legătură cu atribuțiile de serviciu, ce decurgeau din funcția de conducere deținută de ofițer. Remiterea foloaselor necuvenite s-ar fi realizat și în considerarea unor tratamente preferențiale față de cei doi șefi de post.

 

Afacerişti protejaţi

Tot DNA arată că, în perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, comisarul șef Indrei, având în subordine Postul de Poliție Pietroasa, ar fi pretins, acceptat și primit de la administratorul unei societăți comerciale, atât în mod direct, cât și prin intermediul agentului șef principal Bat Gheorghe, diferite foloase necuvenite, în schimbul cărora urma să protejeze activitatea infracțională a omului de afaceri. În 2009, Gheorghe Bat, șef al Postului de Poliție Cărpinet, a pretins și primit de la mai multe persoane foloase necuvenite (produse electrocasnice, materiale de construcții etc.). În schimbul acestora, șeful de post, prin neîndeplinirea atribuțiunilor de serviciu, a protejat activitatea ilicită a unora dintre acele persoane și a promis că va interveni în favoarea altora că-i va ajuta să obțină diverse documente (certificat ADR, preschimbarea permisului de conducere). DNA mai precizează că, în perioada 2012-2015, comisarul șef Dorin Vesa, în calitate de șef al Secției 2 Poliție Rurală Beiuș, a pretins și primit, de la inculpații Bodea Nicolae Dan și Simea Ioan Florian, viceprimari ai comunelor Remetea și Roșia, mai multe foloase necuvenite în schimbul cărora polițistul a protejat, în mod continuu, activitatea infracțională a celor doi, care administrau în fapt și societăți comerciale. În ceea ce o priveşte pe Minodora Pătroc, DNA susţine că, în cursul lunii iunie 2015, în calitate de consilier superior în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Bihor - Serviciul Avize, Acorduri, Autorizații, a pretins și primit, prin intermediul agentului șef principal Rotar Raul Ovidiu Raj, de la 4 persoane, cantitatea de 20 - 22 mp de piatră ornamentală pentru pavaj, pe care a folosit-o cu ocazia construirii unei locuințe personale. În schimbul foloaselor, inculpata, având atribuții directe în legătură cu eliberarea avizului și acordului de mediu, a susținut demersurile persoanelor respective pentru obținerea avizului de mediu și a acordului de mediu, proceduri premergătoare obținerii autorizației de mediu pentru activitatea de exploatare și comercializare a pietrei ornamentale.
 

Popa şi Galea nu ar fi declarat că sunt masoni

Pe lângă acuzaţiile făcute publice anul trecut de DNA la adresa fostului inspector şef al IPJ Bihor, acum, procurorii îl acuză pe Liviu Popa şi că şi-ar fi reparat maşinile personale gratuit la un service, iar apoi a fost de acord ca firma respectivă să repare maşinile aflate în dotarea IPJ. „În perioada martie 2015 - iulie 2016, inculpatul Popa Liviu, în calitate de șef al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, având calitatea de ordonator de credite, în baza unei înțelegeri tacite și ilicite dintre acesta și administratorul unei societăți comerciale (martor în cauză), a primit diferite foloase necuvenite de la acesta din urmă, constând în reparații efectuate la autoturismele ce aparțineau ofițerului de poliție, membrilor familiei sale ori unor apropiați de-ai săi, în valoare totală de 8.676,4 lei. În schimb, inculpatul a acceptat ca toate reparațiile mai importante cu privire la autoturismele marcă străină ale Inspectoratului de Poliție Județean Bihor să fie efectuate la service-ul martorului”, se arată în comunicatul DNA. În plus, procurorii îl acuză pe chestor, dar şi pe judecătorul Ovidiu Galea, că, în ultimii opt ani nu au menţionat niciodată în declaraţiile de interese faptul că sunt masoni. „În perioada 2008 - 2016, inculpații Popa Liviu și Galea Ovidiu Daniel nu au menționat în declarațiile de interese calitatea de membri ai unei Loje din România”, precizează DNA. Galea, magistrat în cadrul Tribunalului Bihor a fost trimis în judecată pentru fals în declaraţii în formă continuată. Joi, Consiliul Superior al Magistraturii a decis suspendarea acestuia. „În şedinţa din data de 19 ianuarie 2017, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus suspendarea din funcţia de judecător, începând cu această dată, a domnului Galea Ovidiu Daniel, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, ca urmare a trimiterii în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni”, a precizat, ieri, CSM, într-un comunicat.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra unor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Popa Liviu, Indrei Remus Daniel, Bat Gheorghe, Bodea Nicolae Dan, Vesa Dorin Ioan și Pătroc Minodora Ioana.
În cauză s-a mai dispus instituirea sechestrului asupra sumei de 2.683 lei, aparținând lui Simea Ioan Florian, respectiva sumă fiind consemnată la o unitate bancară, pe numele inculpatului.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Oradea, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse.