Aproximativ 500 de persoane au participat vineri seară la un concert în aer liber care a avut loc în Piața Unirii. Pe scenă au urcat mai mulți interpreți de muzică populară, alături de Davide Gruosso și Randi. Evenimentul a fost organizat de Episcopia Greco-Catolică de Oradea în parteneriat cu Diecezele de Matera, Acerenza, Melfi, Tricarico şi Potenza (Italia).

Scopul concertului a fost schimbul de cultură între comunități diferite cu aceleași valori creștine în centru, fiind punctul final al unui proiect desfășurat ca preludiu pentru Întâlnirea Mondială a Tinerilor, care are loc la Cracovia între 24 și 31 iulie. Concret, în Oradea au venit 70 de italieni care au vizitat orașul și județul, s-au întâlnit cu autoritățile, s-au rugat, au participat la lecții de catehism și la ateliere de creație.

Vineri seară, a avut loc petrecerea finală la care italienii și românii s-au distrat în adevăratul sens al cuvântului. Au urcat pe scenă: Carla Marin, Alexandru Cristea, Claudia Gui, Andrada Abrudan, Davide Gruosso şi Ovidiu Lazăr, care au cântat atât piese românești, cât și străine. A cântat apoi Ansamblul Folcloric „Lioara”, piesele lor fiind gustate de public. Românii și italienii s-au prins într-o oră și au dansat apoi și pe alte piese de muzică populară. Punctul final care i-a încântat pe oaspeți l-a constituit concertul Randi. La concert au asistat și episcopii Virgil Bercea şi Gianfranco Todisco (Episcop de Melfi).