Absolvenţii beiuşeni au predat cheile
La Beiuş, fiecare eveniment major din viaţa şcolii are o semnificaţie aparte, deoarece urbea de pe malul Crişului Negru este ceea ce este tocmai datorită aşezămintelor de cultură care fiinţează aici, ca o flacără a culturii şi românismului. De aceea, festivităţile de încheiere a anului şcolar la clasele terminale - a VIII-a, a XII-a (liceu) şi anul III (profesională) - au fost un prilej de veritabilă sărbătoare pentru întregul oraş. Şi pentru că aceste manifestări, organizate la cele trei licee beiuşene, s-au desfăşurat pe durata a doua zile - joi, 10 iunie, şi vineri, 11 iunie, amploarea evenimentului a fost dublă!
Prezent, joi, la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" şi Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş", iar vineri, la Grupul Şcolar "Ioan Ciordaş", primarul Nicu-Silviu Odobasianu le-a spus absolvenţilor că trebuie să fie, la fel ca generaţiile anterioare, o promoţie de învingători în lupta cu viaţa, o promoţie de cetăţeni europeni, care să facă faţă cu succes cerinţelor integrării ţării noastre în Uniunea Europeană, acolo unde vor avea datoria onorantă de a dovedi calităţile naţiunii noastre.
Desigur, festivităţile de absolvire din acest an s-au constituit şi într-un bun prilej de bilanţ, dintre rezultatele cele mai importante ale celor implicaţi în procesul educaţional beiuşean cuvenindu-se amintite următoarele: o nouă şi modernă sală de sport, în curs de finalizare, la Colegiul Naţional "Samuil Vulcan"; deschiderea finanţării pentru renovarea Liceului Pedagogic "Nicolae Bolcaş"; derularea celui de-al doilea proiect PHARE la Grupul Şcolar "Ioan Ciordaş" şi, mai ales, o cifră excepţională: o întreagă promoţie de absolvenţi cu medii generale între 9 şi 10, la "Pedagogic".
Am lăsat pentru final, ca un fapt necesar şi suficient, cel mai elocvent argument referitor la însemnătatea Beiuşului în peisajul învăţământului beiuşean: în 2004, absolvenţilor de aici li s-a adresat chiar inspectorul şcolar general al judeţului Bihor, prof. Ioan Chelemen, distinsul oaspete participând la festivitatea de la Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş". De aceea, considerăm că îndemnul transmis de prof. Ioan Chelemen tinerilor absolvenţi, unul tineresc şi optimist, este cel mai potrivit mod de a-i trimite în viaţă pe cei care acum se despart, deopotrivă, de şcolile urbei şi de adolescenţă: "Să nu vă lăsaţi niciodată înfrânţi! Vă doresc să luptaţi întotdeauna!"



Comentarii
Nu există nici un comentariu.