Ieri, a fost stins focul la cazanul 4, ultimul dintre cazanele pe cărbune rămas în funcţiune, astfel că, după 50 de ani de funcţionare neîntreruptă, CET-ul pe cărbune a devenit istorie. Procesul a început la ora 7.00 dimineaţa şi a durat până la ora 11.00, când cazanul a fost oprit, urmând să intre în conservare.

 

Momentul opririi focului a coincis cu epuizarea stocurilor de cărbune şi păcură şi cu demararea procedurilor de punere în funcţiune a turbinei pe gaz şi a cazanului recuperator aferent turbinei. Atfel, începând de ieri, 15 aprilie, apa caldă pentru populaţie este asigurată exclusiv de la cazanul de apă fierbinte al noii centrale pe gaz a oraşului. Procedurile pentru punerea în funcţiune a turbinei pe gaz au inclus testarea la rece şi la cald a turbinei, verificarea sistemelor de protecţie a echipamentelor auxiliare, precum şi confirmarea emisiilor poluante. Electrocentrale Oradea se află în funcţiune din anul 1966, nivelul tehnologic al capacităţilor instalate fiind din perioada anilor 1960-1970. Ele nu au beneficiat de lucrări majore de modernizare din cauza lipsei de fonduri, cazanele fiind în prezent uzate fizic şi moral. "În anul 2008, când s-a început proiectul de reabilitare a sistemului de termoficare, emisiile de CO2 înregistrate erau de aproximativ 880.000 tone pe an; spre comparaţie, instalaţiile noi ale centralei pe gaz vor avea emisii de aproximativ 320.000 tone pe an – de aproape trei ori mai puţin decât cele ale vechii centrale pe cărbune. De asemenea, emisiile de praf şi cenuşă ajunse în atmosferă vor scădea de la o valoare de aproximativ 2.500 tone/an (2008) la 11,6 tone pe an în anii următori. În ceea ce priveşte emisiile de SO2, responsabile în parte pentru apariţia ploilor acide, acestea vor scădea de la o cantitate anuală de aproximativ 28.000 tone la 73,03 tone pe an în viitor”, susţine municipalitatea orădeană.

Noua centrală pe gaz a fost realizată prin proiectul "Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice”, cofinanţat din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu şi "contribuie la îmbunătăţirea eficienţei energetice, cât şi la asigurarea unui sistem de încălzire eficient din punct de vedere al costului şi sustenabilităţii, sistem care va conduce la îmbunătăţirea calităţii mediului, a condiţiilor de sănătate a populaţiei şi la servicii mai bune oferite consumatorilor”. De asemenea, "va creşte siguranţa în exploatarea sistemului de termoficare în ansamblul său, în condiţiile asigurării unui serviciu superior calitativ şi la un preţ respectând gradul de suportabilitate al populaţiei”.

"Sperăm că sistemul nou va funcţiona fără probleme şi că efectele benefice le vom vedea în viitor prin eliminarea poluării, fără să fie afectat preţul gigacaloriei pentru populaţie”, a declarat primarul Ilie Bolojan.