Cele 78 de apartamente ANL situate pe Bulevardul Decebal îşi aşteaptă, de mai bine de două luni, locatarii. Abia ieri, după mai multe etape de analizare a dosarelor, s-a tras linie, urmând ca lista cu noile punctaje să fie supusă aprobării consilierilor locali orădeni în următoarele zile.

Sesiunea de înregistrare a dosarelor s-a încheiat încă în cursul lunii decembrie 2007, apoi, timp de nouă luni, angajaţii Primăriei Oradea au tot analizat şi reanalizat cele 700 de solicitări. După venirea noii echipe la Primăria Oradea, Ilie Bolojan a cerut o nouă analiză a dosarelor, în urma unui control al Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor. Apoi, în cursul lunii august, a fost afişată o primă listă cu punctajul solicitanţilor de ANL, 84 dintre ei contestând punctajul primit. Timp de o lună s-a trecut la analiza contestaţiilor. În plus, toate cele 700 de dosare au fost supuse unui nou proces de analiză, în baza unei adrese a Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, care aducea noi precizări privind punctajul ce trebuie acordat pentru studiile realizate de solicitant. În baza acestor reverificări, 35 dintre solicitanţi au primit un nou punctaj. Ieri, s-a tras linie, lista finală urmând să fie supusă aprobării consilierilor locali care se vor reuni în următoarele zile într-o şedinţă extraordinară. În aceste condiţii, până la sfârşitul lunii, cei 62 de tineri vor putea intra în posesia cheilor de la noile apartamente. Lucrările la cele două blocuri ANL au fost recepţionate încă din cursul lunii iulie. Între timp au fost amenajate şi 48 de locuri de parcare, şi două zone pentru joacă. Cu toate acestea, administraţia orădeană nu s-a gândit să şi împrejmuiască zona cu un gard. Riscurile ca micuţii locatari să ajungă în stradă sunt foarte mari, în condiţiile în care blocurile au fost amplasate chiar la aliniametul străzii. Un alt inconvenient este conducta ruginită care trece prin faţa apartamentelor de la etajul I. Cei câţiva brazi plantaţi sunt încă prea mici ca să acopere imaginea dezolantă oferită de aceste conducte. Cât priveşte amenajarea zonei din spatele celor două blocuri ANL, s-a recurs la curăţarea spaţiului cu deţinuţii de la penitenciar. Totuşi, igienizarea zonei lasă de dorit, mai ales că acest spaţiu va deveni în curând un loc de joacă pentru copiii de aici.