Cei mai buni liceeni la limba şi literatura română s-au întrecut sâmbătă dimineaţa la Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu", în cadrul fazei locale a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română "George Călinescu".

Peste 200 de elevi de la liceele şi colegiile din Oradea s-au înscris pentru faza locală a Olimpiadei de limbă, literatură şi comunicare "George Călinescu". Elevii au avut la dispoziţie trei ore pentru rezolvarea subiectelor primite. Cei care reuşesc să acumuleze cel puţin 100 de puncte din 120 posibile se vor califica la faza judeţeană. "În cadrul acestei olimpiade sunt vizate toate competenţele dobândite de elevi prin programa clasei, dar şi în anii anteriori de studiu. Subiectele sunt pe clase, fiecare cu specificul materiei prevăzute pentru clasa respectivă", a precizat prof. Carmen Niţă, membră în comisia judeţeană de organizare a olimpiadei. Următoarea etapă, cea judeţeană, va avea loc în luna februarie, la aceasta urmând să participe elevi din tot judeţul. "Am ales să particip la această olimpiadă deoarece îmi plac foarte mult limba şi literatura română. Sunt conştientă că subiectele primite vor avea o dificultate destul de mare, dar sper să mă descurc, astfel încât să obţin un punctaj cât mai mare pentru a mă califica la faza judeţeană", ne-a declarat Andreea.

În ce priveşte etapa naţională, există o normă de reprezentare, numărul participanţilor fiind impus de către Ministerul Educaţiei.