În doi ani, 27 de proiecte viabile pentru Bihor În cadrul Programului PHARE CBC România-Ungaria s-au derulat, până acum, două etape, cu o anumită decalare calendaristică,prin care, pe bază de cereri de finanţare şi întocmirea de proiecte, beneficiarii acestui sistem au putut accesa fonduri europene, conform sumelor atribuite fiecărei scheme de finanţare, pe priorităţi şi obiective. Într-un asemenea context, în cadrul Programului PHARE CBC România-Ungaria 2005, depunerea propunerilor de proiecte aferente acestui Program a avut ca termen limită data de 13 noiembrie 2006. Proiectele s-au depus la Biroul Regional pentru Cooperarea Transfrontalieră Oradea pentru Graniţa România-Ungaria. Programul respectiv finanţează proiecte ce vizează întărirea infrastructurii în domeniul transportului, protecţiei mediului şi prevenirii inundaţiilor, cât şi promovarea iniţiativelor ce facilitează integrarea mediului economic, pentru zona judeţelor Bihor, Arad, Satu Mare şi Timiş. "Obiectivul general al acestui Program este de a strânge contactele dintre populaţia, comunităţile şi actorii economici din zona de graniţă, în vederea creării unei baze solide pentru dezvoltarea economică şi socială echilibrată a întregii zone, cu beneficiari atât pentru România, cât şi pentru Ungaria. Ca referire concretă, a continuat d-na Livia Banu, director executiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Oradea, acest Program are două priorităţi, fiecare dintre ele cu mai multe măsuri (obiective) distincte pentru care se face finanţarea, pe bază de proiecte." Şi, tot concret, iată că în cadrul Programului PHARE CBC România-Ungaria 2005, din judeţul Bihor s-au depus 44 de propuneri de proiecte. După evaluarea lor s-au aprobat 17, valoarea totală a finanţării acordată Bihorului fiind de 1.805.450 euro. Dintre aceste proiecte acceptate, patru sunt pe Prioritatea 1 - Dezvoltarea integrităţii spaţiale, fizice şi de infrastructură, respectiv: două proiecte la Măsura 1.1. - "Îmbunătăţirea infrastructurii transfrontaliere de transport" şi două la Măsura 1.2. - "Înlăturarea unor ameninţări comune din partea factorilor de mediu, acţionând pentru protecţia mediului şi prevenirea inundaţiilor". Celelalte 13 proiecte sunt pe Prioritatea 2 - Promovarea iniţiativelor de cooperare transfrontalieră: două proiecte la Măsura 2.1 - "Dezvoltarea infrastructurii de afaceri şi a serviciilor comune pentru afaceri", 4 proiecte la Măsura 2.2 - "Sprijinirea cooperării între întreprinderi" - şi 7 proiecte la Măsura 2.3. - "Încurajarea cooperării între instituţii şi comunităţi". La aceste 17 proiecte cu finanţare totală de 1.805.450 euro, se adaugă 10 proiecte având o valoarea totală de 1.807.523 de euro, proiecte acceptate şi finanţate în cadrul Programului PHARE CBC România-Ungaria 2004, ele fiind în plin proces de implementare. Aşadar, prin Programul PHARE CBC România-Ungaria 2004 şi 2005, judeţul Bihor beneficiază de 27 de proiecte acceptate, prin care suma totală de finanţare este de 3.612.973 de euro. Cum avea să ne spună d-na Livia Banu, nu peste mult timp urmează să fie lansat Programul PHARE CBC România-Ungaria 2006.