Stadion: Comunal din Gepiu

Spectatori: 77

Marcatori: Cuc 13, 22, 45+1, Ciorba 64

Cartonașe galbene: Teșan, Șerb (2),  / Corbu, Jula, C. Degău, Gemănariu

Cartonaș roșu: Șerb 30, pentru cumul de cartonașe galbene

CSC: Brisc - Ciorba, Rus, Teșan, S. Avram (33 Lakatos), Cuc (60 Pereț), Cozac, Țîrlea (46 Buștea), Șerb, Iambor (53 B. Avram), Ciuciu.

Antrenor: Adrian Iova.

Zorile: Dan (66 Halasz) - S. Popa, Diniș (46 Gemănariu), Miklo, Bonchiș, Szatmari, D. Degău (46 A. Degău), Corbu, Foghiș, Jula, C. Degău.

Arbitri: Cr. Nagy, la centru - Marius Andor și Cristina Vușcan.

Observator AJF: Florin Marian.

În urma meciului restant, CSC Gepiu a devenit campiona de toamnă în Liga a V-a, Seria a II-a, după victoria categorică în fața echipei Zorile Buntești, care completează „careul de ași” după încheierea turului.

Pe un teren aproape impracticabil s-a disputat acest adevărat derby al turului cu implicații majore la vârful clasamentului în care ambele combatante vizau victoria pentru a putea „hiberna” în fotoliul de lider. Victoria a aparținut gazdelor, însă la un scor deosebit de sever, greu de anticipat înaintea fluierului de start, pe alocuri nesigur, al centralului Cr. Nagy. Cuc (7) a periclitat poarta adversă pentru prima oară dintr-o lovitură liberă de la 20 de metri rămasă fără efect, în timp ce oaspeții au răspuns prin S. Popa (10). Ghinion pentru bunteșteni deoarece într-o zi de 13, în minutul 13, jucătorul cu numărul 13, Cuc, a deschis scorul (1-0), în urma unei lovituri de la 11 metri acordată cadou de centralul partidei. O fază interesantă s-a petrecut trei minute mai târziu când Teșan la „plesnit” peste față pe Jula, moment în care câțiva oficiali ai gazdelor au pătruns în suprafața de joc (!?) parlamentând cu arbitrii, iar cel vinovat a primit doar cartonașul galben.Suprafața de joc plină de băltoace a jucat multe feste jucătorilor, iar oaspeții au fost taxați de acest aspect, când Cuc (22) a mărit diferența (2-0). A fost golul care a „tăiat” echipa oaspete care chiar dacă a beneficiat de om în plus, prin eliminarea lui Șerb (30), nu a avut puterea să revină în joc, iar în minutele de prelungire ale primei reprize a mai încasat un gol (3-0), Cuc (45+1) reușind  un hat-trick. Partea a doua a fost una în care jucătorii au încercat mai mult să-și mențină echilibrul deoarece suprafața de joc a devenit din ce în ce mai deplorabilă, gazdele reușind să mai înscrie o dată (4-0) prin Ciorba (64), care a „corectat”un balon respins de Dan, în urma unei lovituri libere executată puternic de Buștea. Oaspeții au dorit să înscrie, pe un final de meci ușor dominat de ei, dar S. Popa (74), Jula (77) și Foghiș (85) au fost neinspirați. Sigur, în ciuda celor două evenimente negative relatate din startul partidei, gazdele au obținut o victorie meritată, adaptându-se mult mai bine la starea gazonului, în timp ce oaspeții au plătit tribut nesiguranței din linia defensivă. Lider de toamnă va fi așadar CSC Gepiu o formație care, trebuie să recunoaștem, are în lot jucători cu multă experiență, dar și un sprijin subsanțial din partea lui Adrian Ciocan, un mare împătimit, și practicant, al „sportului  rege”.