Festivalul "Primăvara poeţilor", la final
În perioada 12-18 martie, Oradea a fost gazda unui amplu eveniment cultural. Astfel, sute de orădeni au participat la prima ediţie a Festivalului "Primăvara poeţilor" (Le printemps des poetes), în cadrul căruia, zilnic, au fost programate recitaluri de poezie. Vineri, în cadrul Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" din Oradea s-a desfăşurat gala festivalului de poezie "Primăvara poeţilor".
Invitaţii speciali ai evenimentului au fost doi dintre poeţii de marcă ai poeziei româneşti contemporane, şi anume Ion Mureşan şi Adrian Popescu. Întâlnirea s-a derulat aidoma celorlalte întâlniri, poeţii orădeni prezenţi la eveniment recitând câte un poem. În partea a doua a manifestării invitaţii au delectat asistenţa cu cele mai cunoscute creaţii. Întâlnirea s-a consumat într-o atmosferă familiară şi colegială, condimentată cu povestiri ale protagoniştilor. Dacă poetul Adrian Popescu a reuşit să acapareze publicul prezent cu poeme calme şi foarte sensibile, scrierile lui Ion Mureşan i-au făcut pe cei prezenţi să tresară ori de câte ori erotismul cu licoarea lui Bachus îşi dădeau întâlnire în cadrul aceluiaşi poem.
Festivalul a fost organizat de Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”, revista „Familia” şi radio „Transilvania”, cu sprijinul Direcţiei judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor şi Primăria Oradea.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.