Gestul Ambasadei Rusiei la București nu este un gest de solidaritate cu poporul român alături de Cumințenia Pământului.

Dacă nu ar fi fost legat de „lecția istorică pentru români”, atunci eventualii rusofili ar fi putut face asemenea afirmații. Dar, și atunci vorba romanilor „Ferește-te de darul grecilor!”, apropo de Calul Troian. În condițiile actuale însă, gestul ambalat de „lecția de istorie” este o aroganță agresivă și un tupeu de-a dreptul nerușinat. Spui că poporul rus a ajutat poporul român. În 1877 inițial au refuzat cu dispreț lupta alături de români contra otomanilor. Apoi ajungând în Bulgaria în situația de a se întoarce zdrobiți, au cerut colaborarea românilor. Drept mulțumire s-au așezat în județele din sudul Basarabiei și nu au mai ieșit de acolo. Afirmi că poporul sovietic a contribuit la reconstrucția economiei românești, furând-o, jecmănind-o ca niște bandiți. O știe fiecare copil. Gestul Ambasadei Rusiei relevă două lucruri. Actualul ambasador de la București, fost ambasador la Chișinău, abordează România ca pe o fostă republică sovietică, ca pe Basarabia, de pe poziții de stăpân, o nerușinare căreia oficialii români nu i-au dat o replică demnă. De fapt, cine să-i dea? Actualul ministru de externe este „băiat bun”, om blând, dar vorba bihoreanului „nici nu strică nici nu tomnește” În al doilea, rând trebuie observată continuitatea totală între Imperiul țarist, Uniunea Sovietică și Rusia actuală. Același dispreț față de toți vecinii săi, față de absolut toți, cu aceeași pretenție de superioritate politică, cu aceeași fățărnicie, cu aceeași agresivitate fără pardon, mascată de minciuni diplomatice și stând răbdătoare, ca crocodilul la pândă, pentru a nu rata nici cea mai mică ocazie de a ataca, dacă se poate mortal, dacă nu prin lovituri repetate de pregătire. Și atunci întrebarea care se pune este: crede cineva că Rusia își va schimba firea și apucăturile de invadator într-un viitor apropiat sau îndepărtat? Dacă vreo scufiță roșie crede că lupul se va transforma în miel, atunci se înșală. Și, ca să se convingă, să parcurgă întreaga istorie a relației românilor cu rușii, începând cu Ștefan cel Mare (cel mai mare politician român din istorie) și care a spus „Decât prieten cu rușii mai bine supus turcilor”. Desigur, relațiile trebuie să fie normale, fără animozități, fără să sărim ca și cățeii care latră la elefant și apoi fug scheunând fricoși, dar cu demnitate, răspunzând demn oricăror obrăznicii ca cea actuală a ambasadei de la București și promovând interesele reciproce. Dar, a te apropia de ruși, bazându-te pe ei, echivalează cu ceea ce a făcut România în Primul Război Mondial când a dat „prietenilor ruși” tezaurul spre păstrare. Ar trebui să fie clar pentru orice viitor guvern al României.