Termenul de la care statul va impune obligativitatea certificatului energetic pentru operaţiunile de vânzare, achiziţie sau închirierea de locuinţe a fost amânat de Guvern cu un an, până la 1 ianuarie 2011, prin ordonanţă de urgenţă. Prin certificat, potenţialul cumpărător sau chiriaş este informat asupra performanţei energetice a apartamentului, exprimată, în principal, prin consumul total anual specific de energie, respectiv prin consumul de căldură anual specific pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat, eficienţa energetică a apartamentului. Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a solicitat, în urmă cu trei săptămâni, amânarea termenului de aplicare a Legii 372/2005, considerând că impunerea de la 1 ianuarie 2010 a certificatului energetic va majora preţul caselor vechi cu 5-10% şi va bloca tranzacţiile.