Scandalul în jurul teraselor din Piaţa Unirii continuă, social-democraţii anunţând că au intrat în posesia unei fotografii care dovedeşte faptul că "Biroul de Presă al Primăriei minte în cazul alocării spațiilor". De asemenea, PSD cere, din nou, demisia şefului Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa, şi a consilierei primarului Bolojan, Anca Grama Sas.

"Comercianții din Pasajul Vulturul Negru confirmă că PSD a avut dreptate: Primăria Oradea a premeditat cu bună știință favorizarea fruntașilor PNL, apropiați ai primarului Ilie Bolojan, în alocarea spațiilor pentru terase din Piața Unirii”, menţionează PSD Bihor într-un comunicat de presă, făcând referire la declaraţia patronului clubului Edison Pub (situat în imediata vecinătate a Lord’s Pub, aparținând lui Lucian Popa, directorul Direcției pentru Patrimoniu din Primăria Oradea), Ciprian Ciotir, dată unei publicaţii online, care susţine că planul general de amplasare a teraselor din Piața Unirii este doar "un plan propus de unul dintre comercianţi”. "Partidul Social Democrat consideră inacceptabil și împotriva legii și a bunului simț ca planurile de urbanism ale primăriei să fie dictate de interese private pentru a favoriza clientela PNL și a primarului Ilie Bolojan”, se precizează în comunicatul PSD Bihor. Social-democraţii au anunţat că au intrat în posesia unei fotografii "care dovedește că Biroul de Presă al Primăriei minte în cazul alocării spațiilor pentru terasele din Piața Unirii”. "Așa cum se poate constata din fotografia atașată, datată 09.02.2016, ora 16.24 (informația se poate verifica din proprietățile fotografiei), adică cu mult timp înainte ca cineva să fi știut despre planul de amplasare a teraselor în Piața Uniri, Restaurantul Romanada (patronat de Paul Grama, soțul purtătorului de cuvânt al Primăriei Oradea, Anca Grama Sas) opera o modificare în pavajul din Piața Unirii pentru a-și asigura calea de acces spre viitoarea terasă. Este de reținut că terasa nu primise la acea dată avizul de funcționare! Și nici nu avea cum să fie autorizată, având în vedere faptul că, așa cum am aflat din comunicatul de presă al Primăriei Oradea din 14 aprilie 2016, planul general de amplasare a teraselor fost aprobat de Comisia Municipală de Urbanism și Amenajarea Teritoriului (CMUAT) abia în luna martie!”, se arată în comunicat. PSD susţine că "situaţia devine şi mai dubioasă”, în condiţiile în care Adriana Lipoveanu, directorul adjunct al Instituției Arhitectului-Șef din cadrul Primăriei Oradea, spune că nici la ora actuală nu există un plan de amplasare, ci doar un proiect nefinalizat. Astfel, PSD reia acuzaţiile la adresa patronului firmei Romanada, care "având informații din interiorul Primăriei Oradea, a furat startul și s-a pregătit din timp pentru a-și deschide terasa din Piața Unirii”. Astfel, PSD solicită "demisia imediată a tuturor persoanelor implicate în acest scandal de corupție”. Mai exact, social-democraţii cer demisia Ancăi Grama Sas și a lui Lucian Popa, în timp ce primarul Ilie Bolojan "are datoria morală și legală de a-și asuma responsabilitatea în acest caz și să ia măsurile necesare pentru a relua procedura de alocare a spațiilor pentru terase, inclusiv prin asigurarea tuturor utilităților necesare bunei funcționări a unităților de alimentație publică”.