Ideea înfiinţării unui muzeu al ţăranului român în municipiul Salonta îi aparţine consilierului municipal Ioan Sala, actualul coordonator al proiectului. În urmă cu doi ani, în mai 2005, Ioan Sala a propus Consiliului local începerea lucrărilor la „Muzeul Ţăranului Român", iar la 4 Iunie 2006, de Ziua Municipiului Salonta, a fost pusă piatra de temelie. Ulterior, proiectul a fost finanţat de Consiliul Judeţean Bihor, cu suma de 600 milioane lei vechi.

Prin acest muzeu, se doreşte păstrarea tradiţiilor ţăranilor români care, în urmă cu peste opt decenii, s-au aşezat în urbe, primind, fiecare, câte două holde de pământ de la Regina Românilor, Maria. Originari din Ţara Beiuşului, din satele Budureasa, Bunteşti, Câmpani, Ferice şi Săud, aceştia şi-au ridicat case pe actualele străzi Avram Iancu, Decebal, Războieni şi Traian. Dar aceşti ţărani români, veniţi la Salonta în urmă cu opt decenii, nu sunt primii care lucrează în zonă în perioada modernă, încă de la finele veacului XVIII şi începutul celui de-al XIX-lea aici lucrând, iniţial ca sezonieri, numeroşi ţărani români din sud-estul Bihorului. Ioan Sala a mai declarat că rolul acestui muzeu este acela de a păstra tradiţia portului popular românesc, a obiceiurilor noastre străvechi. De asemenea, Muzeul Ţăranului Român va fi şi un centru de creaţie, unde se vor desfăşura diverse acţiuni de conservare şi transmitere a tradiţiilor populare româneşti, precum încondeiatul ouălor şi cântatul colindelor.

Consilierul municipal Ioan Sala, coordonatorul acestui interesant proiect, a mulţumit primarului şi viceprimarului Salontei pentru implicarea directă în ducerea la bun sfârşit a proiectului Muzeului Ţăranului Român şi a precizat că acesta va fi inaugurat 28 Octombrie, prilej cu care va fi organizată o serie de manifestări specifice.