Vizarea legitimaţiilor de călătorie, obligatorie
În conformitate cu "Regulamentul privind acordarea de facilităţi la transportul public local de călători pentru categoriile de persoane beneficiare din municipiul Oradea", aprobat prin HCL 719/2005, persoanele care se încadrează în categoriile: veteranii şi văduvele de război, deportaţii şi deţinuţii politici, strămutaţii/persecutaţii din motive etnice sau politice, luptătorii pentru victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, persoanele cu dizabilităţi (cu handicap accentuat şi grav), asistenţi personali ai persoanelor cu handicap grav sau însoţitorii acestora, nevăzătorii cu handicap grav şi accentuat, însoţitorii nevăzătorilor cu handicap grav, pensionarii pentru limita de vârstă, cu pensie anticipată şi pensie anticipată parţială şi cu pensie de boală, cu domiciliul în municipiul Oradea şi persoanele care nu au calitatea de pensionar, dar care au împlinit vârsta legală de pensionare, cu domiciliul în municipiul Oradea, vor beneficia de gratuitate la transportul în comun în anul 2006, numai cu legitimaţii emise şi vizate de Administraţia Socială Comunitară Oradea.
Îi rugăm pe toţi beneficiarii de gratuitate la transportul în comun să-şi vizeze legitimaţiile de călătorie. Persoanele care vor fi găsite în mijloacele de transport cu legitimaţia nevizată vor fi tratate ca persoane "fără bilet, abonament sau legitimaţie adecvată mijlocului de transport folosit" şi amendate conform HCL 464/2002 modificată prin HCL 975/2004.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.