Ce mai buni sportivi ai secţiei de karate modern a Clubului Sportiv Crişul Oradea (antrenori, Mezei Tünde şi Veres Gábor) au fost premiaţi, cu o zi înainte de Crăciun, într-o atmosferă familială, la sala de antrenament a clubului.

„Am încheiat un an bun, însă nu am reuşit să depăşim performanţele din 2010. Sperăm ca în anul care urmează să beneficiem în continuare de sprijinul conducerii clubului pentru a putea participa la competiţiile care figurează în calendarul intern şi cel internaţional" - a precizat antrenoarea sportivilor orădeni. Cea mai bună sportivă a fost desemnată Daiana Poleac, devansând-o pe Patricia Poleac şi pe Raluca Chiş. Pe următoarele locuri s-au clasat: 4. Sipos Lilla, 5. Gale Arnold, 6. Ştefan Caba, 7. Bianca Poleac, 8. Horváth Sándor, 9. Andrei Ianc, 10. Sükösd Virág, Georgiana Totorean, Cristina Barna és Raul Feier. Karateka orădeni vor avea vacanţă până pe 4 ianuarie, dată la care vor relua pregătirile pentru noul sezon. Secţia de karate a CS Crişul aşteaptă copii şi tineri dornici în a se iniţia în tainele artelor marţiale. Antrenamentele au loc la sala din subsolul Arenei Antonio Alexe în zilele de luni, miercuri şi vineri de la ora 17.00, respectiv marţi şi joi, de la orele 19.00.