Şoferul unui autoturism Dacia, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a scăpat, ieri, doar cu câteva leziuni care nu i-au pus viaţa în pericol, după ce maşina pe care o conducea a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Accidentul rutier s-a produs, ieri, în intersecţia din faţa Hipermarketului Real. Conducătorul auto al unui autoturism Dacia, din cauza neatenţiei în conducere şi a neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu o autoutilitară. În urma impactului, autoturismul Dacia a fost serios avariat în partea din faţă, dar, din fericire, şoferul a scăpat cu viaţă. La faţa locului a ajuns un echipaj medical de urgenţă care l-a preluat pe bărbat şi l-a transportat la Spitalul Clinic Judeţean Oradea pentru investigaţii şi îngrijiri de specialitate. Conform medicilor de la Ambulanţa Oradea, victima a suferit un traumatism cranio-cerebral minor, un traumatism toracic şi mai multe escoriaţii şi contuzii, bărbatul fiind conştient. De asemenea, la locul producerii accidentului au ajuns şi lucrătorii Serviciului Poliţiei Rutiere Bihor care au demarat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condiţiilor în care s-a produs accidentul şi pentru stabilirea şi tragerea la răspundere a vinovaţilor. Circulaţia în intersecţie a fost uşor îngreunată, preţ de câteva zeci de minute, până când autovehiculele avariate au fost scoase în afara părţii carosabile.