Mărturisesc sincer că sunt de-a dreptul oripilat de evenimentele dramatice care se desfăşoară în peninsula care seamănă cu o cizmă capabilă acum să aplice şuturi în posteriorul conaţionalilor noştri. Pe timpul războaielor napoleoniene, când acesta triumfa la Arcole şi la Rivoli, se vorbea cu netăgăduită admiraţie şi teamă, în acelaşi timp, de "furia francese" (furia franceză) a soldaţilor învingători.

Acum, se pare că o neaşteptată "furia italiana" se revarsă de peste tot în torente şovine şi xenofobe, cu reflexii fasciste de tristă memorie asupra străinilor şi, în primul rând, asupra românilor oneşti, băgaţi, din păcate, în aceeaşi oală mioritică cu unii romi infractori. Locul din Roma pe care l-am vizitat în acest an în "săptămâna luminată", şi anume Colosseumul, unde s-a vărsat cel mai mult sânge din lumea asta, se pare că are zilele acestea o influenţă malefică asupra românilor anului de graţie 2007, de la organizaţia neofascistă care a organizat o demonstraţie anti-românească, trecând prin simpli cetăţeni, până la a ataca creierele unor politicieni italieni care, ca nişte fiare la pândă, au sărit acum în arena pre-electorală asupra prăzii imigraţioniste, demonizate de o presă care a adormit până nu demult şi care acum şi-a acordat vocea la unison pentru exagerarea voită a unei crime înfăptuite de un biet ţigan înfometat. Acest ţigan - ce ironie amară a sorţii! - poartă chiar numele de Romulus, dar de data asta el nu mai este întemeietorul Romei, ci distrugătorul ei... Valuri de cerneală otrăvită curg din penele ascuţite ca nişte lăncii de luptă legionare pentru a desfăşura tablouri apocaliptice: Italia este în mare primejdie, un nou Hanibal coboară de data asta din Carpaţi şi este pe cale să distrugă Roma cea eternă... Şi nu coboară pe elefanţii cei falnici care să îngrozească cohortele Romei, ci cu nişte amărâte de bocceluţe în spate, cu picioarele adesea goale, cu priviri hăituite de teamă, cu maţele cârâind de foame... Ei au pornit spre Ţara Făgăduinţei, ca nişte robi sloboziţi din sclavie, cu licărul speranţei într-o viaţă mai bună... Nu au pornit din Egipt ori din Indii, ci din nefericita ţară din sud-estul Europei care începe cu "Rom...", dar unde ei nu aveau nici după ce bea apă... Şi bieţii de ei au pornit să guste din apa Tibrului, râului Arno ori Padului care scaldă câmpia Nordului intransingent. Din care Nord, după 1990, mulţi, foarte mulţi italieni, mai mult ori mai puţin scăpataţi, au pornit spre România. Din muncă grea, neostoită, pe mai multe schimburi a muncitoarelor din industria uşoară, a confecţiilor şi a încălţămintei, aceşti italieni au reuşit să strângă averi fabuloase, din care o parte au investit în cumpărarea de pământuri fertile din Banat şi Crişana noastră ori din alte locuri din România. Aceşti oameni de afaceri au fost primiţi cu bunăvoinţă şi ospitalitate, au fost priviţi ca nişte apostoli moderni ai noii religii capitaliste... Nu ştiam bieţii de noi că pentru unii peninsulari ţara care începe cu Rom... era un alt El Dorado împânzit de miliardele caratelor muncii ieftine. Apoi a venit şi marea minune a integrării noastre în bătrâna Europă. S-a văzut că suntem, totuşi, profitabili pentru Europa. Şi Europa şi-a deschis larg braţele pentru România. Iar în braţele ei, odată cu România, a intrat necondiţionat şi speciala comunitate a romilor... Europa şi-a văzut visul cu ochii: acela de a se întinde până la Pontul Euxin. Iar Italia a ajuns prin Europa comunitară până la ţărmul de mare unde a fost surghiunit de imperatorul Augustus bietul poet Ovidiu, osândit pentru "Arta de a iubi" (Ars amandi). Dar orice victorie, nu-i aşa, îşi are preţul ei... Se pare că acest preţ pe care-l plătesc Europa şi Italia acum este spinoasa problemă a etniei romilor din România. O problemă aproape insolubilă... Şi care nu a apărut peste noapte, ci vine din negura secolelor şi pulberea Asiei... Dar oficialii Europei nu-şi mai bat capul să dezlege nodul gordian al problemei ţigăneşti din România... Lasă nodul gordian pe seama autorităţilor române... Care, ştim cu totii cum (nu) rezolvă problema... De când au intrat romii în Europa (înainte de 2007) nu se poate ca oficialii şi opinia publică italiană să nu fi remarcat excesele unora dintre românii certaţi cu legea şi cele ale romilor... De ce abia acum, furia italiană a răbufnit ca lava vulcanului Etna să îngroape o întreagă Românie în cenuşa excesului xenofob, rasial şi naţionalist? Pentru că unii dintre conaţionalii noştri serioşi şi muncitori şi-au făcut un rost serios acolo în peninsulă? Această furie italiană m-a îngrozit de-a binelea pentru că este iraţională în ţara unde s-a născut dreptul roman cu generoasele sale instituţii din care nu lipsesc protecţia străinilor. Dar nu numai atât. Noi românii, inclusiv ţiganii din România, nu mai suntem străini, suntem cetăţeni ai Europei. Nişte cetăţeni, e drept, primiţi "in extremis" în rândul marilor naţiuni europene, dar cetăţeni cu obligaţii fireşti, comunitare, dar şi cu drepturi inalienabile. Cu toate acestea, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului poate să bată darabana zi şi noapte la urechea surdului din peninsula în care a apărut fascismul mussolinian înainte de fascismul lui Hitler. Este chiar ştiut că la prima întâlnire de la Roma între cei doi mari fascişti mondiali, Hitler, stagiarul, l-a salutat respectuos pe mai bătranul Mussolini cu cuvintele: "Ave Dictator!" La care înfumuratul împărat fără imperiu a răspuns" Ave imitator!" Am amintit de acest eveniment dintre Hitler şi Mussolini, pentru că, din nefericire, se pare că după pripitul şi xenofobul model italian, politicienii altor ţări din Franţa şi Spania dau semne că se grăbesc să urmeze exemplul Romei. Să sperăm însă că istoria nu se va repeta, deşi, după Gianbatista Vico, totul e "corsi e ricorsi"...

Rom şi român
Nu mai puţin neinspirată şi nefericită mi se pare acum şi schimbarea în draci a terminologiei vechi "socialiste" (care nu mai cadra, sună ca dracu) a unor instituţii şi întreprinderi importante de după 1989. Peste noapte Agenţia Română de Presă (AGERPRES) a devenit ROMPRES, apoi am avut de-a face cu denumiri care începeau cu sufixul ROM: Romtelecom, Romavia, Rompetrol etc. A apărut în presă şi în limbajul oficial al Statului Român termenul de "rom" pentru a desemna pe "ţigan". De ce nu s-a optat pentru oficializarea denumirii de ţigan, pentru că lumea de rând nu le spune ţiganilor romi, ci le spune ţigani şi gata... Un termen care-şi găseşte corespondentul în "zigauner" în germană, "gitanes" în franceză ori "gitanos" în spaniolă... S-a întamplat să existe două curente, unul neoficial, al populaţiei care se exprimă cu termenul de ţiga şi celălalt oficial, firoscos, pretins savant care utiliza un termen nou, pompos şi "democratic" de ROM... Opţiunea oficialilor noştri s-a dovedit total greşită şi neinspirată, de acest lucru ne dăm seama abia acum, când unii ţigani certaţi cu legea, dar care apar în acte ca fiind ROMI, populaţia altor state să-i confunde, în mod uşuratic, cu românii... Mai ales că şi limba "romanes" sună şi pare a fi chiar limba "română"... Consecinţele sunt şi mai dramatice acum când ne gândim că dincolo de Prut nişte inconştienţi şi politicieni de-a dreptul inculţi se gândesc să oficializeze limba "moldovenească" de care nu a mai auzit nimeni. Când am fost în vizită la Chişinău înainte de 1989, era să mă bat cu un taximetrist pentru tâmpenia cu "moldovineasca" lui... Revenind la oile noastre şi la unii dintre romii noştri certaţi cu legea, semnale au apărut în presa de peste hotare cu episodul mâncătorilor de lebede din Viena, cu acela al tăierii unui picior din spate pe viu dintr-o vacă din Irlanda, picior pe care romii l-au fript, lăsând vaca să moară în chinuri, episod care a îngrozit toată Irlanda... Mulţi irlandezi şi-or fi spus că ăştia sunt românii... În 1991, când am fost în Bruxelles în vizită la ziaristul Vincent Dudant, am vizitat imensul Palat de Jusţitie... Acolo am auzit vorba românească. Era un ţigan care căuta disperat un avocat pentru fiul său implicat într-un furt de maşini şi ultraj... Sub umbrela românească, unii romi certaţi cu legea şi-au făcut de cap, dând bătăi de cap unei ţări întregi şi acum Europei, în special Italiei cu cel mai mare număr de români şi ţigani (provenind din România) din comunitatea europeană... Ce-i de facut? După model franţuzesc, s-a încercat la noi în ţară să se stabilizeze unii ţigani care, neştiind carte şi neputând fi comercianţi cu acte în regulă, să li se cumpere oi, să devină păstori... După mai multe luni, delegaţia franceză a revenit în România şi a constatat că oile oferite cadou au fost vândute ori perpelite pe jăratec... La ora când sunt scrise aceste rânduri, oficiali români şi italieni se întâlnesc la Roma să dea de capăt problemei romilor, dar şi românilor certaţi cu legea... Din cauza unei crime despre care, în mod curios, nu se ştie prea multe, conaţionalii noştri revin îngroziţi în ţară din cauza jignirilor şi represaliilor la care sunt supuşi. Iar ţara unde s-a născut dreptul roman şi instituţiile sale are în frunte nişte politicieni care ar trebui trimişi la reeducare juridică şi să repete zile întregi dictonul "nullum crimen sine lege" (nicio incriminare fără lege) şi "nulla poena sine lege" (nicio pedeapsă fără lege)...