Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bihor a primit punctaj maxim în cadrul unui program naţional de evaluare a serviciilor medicale, care se va finaliza până în luna octombrie a acestui an. Acţiunea de evaluare a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bihor, derulată în această lună de către doi reprezentanţi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a avut un final pozitiv pentru unitatea orădeană, care a fost cotată la punctajul maxim. Aceasta în ciuda faptului că parcul auto al instituţiei necesită de mulţi ani îmbunătăţiri substanţiale. Având însă în vedere programul naţional de achiziţionare a autosanitarelor derulat de Ministerul Sănătăţii Publice şi colaborările unităţii bihorene cu instituţii similare din Ungaria, parcul auto va suferi modificări pozitive. În prezent, instituţia bihoreană dispune de 96 de autosanitare, dintre care 25 destinate deplasărilor pentru intervenţiile de urgenţă, iar 71, utilizate la transportul asistat. Potrivit dr. Tiberiu Bondar, managerul instituţiei, evaluarea a vizat toate substaţiile bihorene, cuprinzând mai multe segmente: dotarea cu aparatură, echipamente, încadrarea cu personal, starea sediilor. Spre deosebire de alte servicii judeţene de ambulanţă din ţară, care înregistrează un deficit acut de personal, Bihorul stă bine la acest capitol, dispunând de numărul necesar de cadre medicale, pentru asigurarea serviciilor medicale de urgenţă. Programul de evaluare a serviciilor judeţene de ambulanţă din ţară se desfăşoară o dată la doi ani, până la sfârşitul lunii octombrie urmând să fie cuprinse unităţile din toate judeţele ţării.