Echipa Forex Braşov, ocupanta ultimului loc în seria întâi a Ligii a II-a, cu doar cinci puncte acumulate în zece etape, s-a retras din campionat. "Nu se mai putea. Ce să fac? Să stau şi să aştept să vină să ne bată şi Progresul? Ne-am instalat pe ultimul loc în clasament şi nu văd mari şanse să ieşim de acolo. Probabilitatea e mai mare să pierdem tot până la finalul campionatului decât să evităm retrogradarea. Pretenţiile jucătorilor sunt foarte mari şi depăşesc uneori limita bunului simţ, comparativ cu ceea ce oferă. Până la urmă, în liga a treia ne putem înscrie anul viitor şi dacă nu aştept să retrogradăm. Voi lupta să redau Forexului acel spirit care exista în anii trecuţi şi voi începe prin a forma o nouă echipă. O să creştem juniorii pe care îi avem şi asta este. Jucătorii de aici sunt liberi acum să plece unde vor şi să îşi exprime atitudinea pe care au avut-o aici, în altă parte. Eu nu sunt dispus să plătesc aşa ceva", a declarat Nicolae Ţucunel.
Clubul Forex Braşov s-a înfiinţat în anul 2002, echipa de fotbal a fost înscrisă în campionatul ligii a treia în anul 2003, iar la finalul sezonului 2004-2005, a promovat în liga a doua.