În mai puţin de o lună vom intra oficial în atmosfera sărbătorilor de iarnă. Primele pregătiri au fost deja demarate, pe principalele artere orădene fiind deja montate câteva ghirlande multicolore. Ca şi în anul precedent, firma căreia i s-a încredinţat această activitate este Luxten, care a concesionat serviciul de iluminat stradal pe o perioadă de 20 de ani. Prin contract, asigurarea pe perioada Sărbătorilor de Iarnă a iluminatului multicolor este un "bonus" din partea firmei, care lunar încasează pentru activitatea de menţinere şi întreţinere a reţelelor de iluminat aproape 19.000 de dolari. Deşi iniţial am fost asiguraţi că în fiecare an lungimea ghirlandelor va fi suplimentată cu încă un kilometru, din păcate, lucrurile nu par să stea achiar aşa, în acest an urmând să se utilizeze tot cei 12 kilometri de ghirlande. Cele 48.000 de becuri şi 200 de figurine vor fi aprinse, ca în fiecare an, pe data de 5 decembrie, în ajun de Sfântul Nicolae.