Inaugurat, aseară, Târgul meşterilor populari îşi aşteaptă oaspeţii şi astăzi, în Parcul Bălcescu, din Oradea, între orele 9.30-20.00, iar mâine, între orele 9.30-18.00. La deschiderea oficială de ieri, au prezentat spectacole de o înaltă ţinută artistică: Ansamblul folcloric "Lioara" al Casei de Cultură a Tineretului Oradea, Ansamblul artistic profesionist "Nagyvarad" al Filarmonicii de Stat Oradea şi Ansamblul folcloric "Nuntaşii Bihorului" al Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea. Totodată, astăzi, de la ora 18.00, emisiunea "Dragu mi-i de neamul meu" a postului local TVS va fi realizată în mijlocul târgului, cu participarea unor meşteri populari creatori de instrumente muzicale. Mâine, 22 iulie, va evolua Ansamblul folcloric "Vergelul" al Clubului "Constructorul" Oradea, de la ora 17.00, respectiv Ansamblul artistic profesionist "Crişana" al Filarmonicii de Stat, de la ora 18.00. La această ediţie, pot fi admirate sau achiziţionate produse de ceramică, instrumente muzicale tradiţionale, împletituri din nuiele şi papură, mobilier ţărănesc, obiecte de uz casnic din lemn, podoabe, piese textile şi de port tradiţionale sau inspirate de creaţia populară din domeniul respectiv, turtă dulce etc.