Jandarmii au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că în zona localităţii Petreu, la una din sondele petroliere din apropiere şi-au făcut apariţia trei persoane, care încearcă să sustragă produse petroliere. La faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj de jandarmi din cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie Marghita, care au observat trei bărbaţi lângă o sondă, cu mai multe canistre de plastic. Cei trei au fost somaţi şi reţinuţi, în urma verificărilor stabilindu-se că este vorba despre R.F., de 20 de ani, H.K., de 21 de ani, şi L.A., 21 de ani, toţi trei din Petreu. Tinerii au deschis ventilele conductei de transport a sondei cu ajutorul unei chei fixe şi a unui topor, oprind-o din funcţiune, şi au deversat în bazinul colector produs petrolier. În momentul în care au fost surprinşi de jandarmi, aceştia reuşiseră să umple mai multe canistre, cantitatea fiind de aproximativ 90 litri de produs petrolier. "Jandarmii au întocmit pe numele celor trei acte procedurale de constatare a infracţiunii de furt calificat. Bunurile folosite în săvârşirea infracţiunii au fost confiscate, iar produsul petrolier a fost returnat părţii vătămate, SC Petrom SA", a precizat lt. Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al IJJ Bihor.