Începând de luni, 22 iunie, sistemul automat de semnalizare de la trecerea la nivel cu calea ferată, situată pe strada Ogorului (zona Metro), va fi scos din funcțiune.
Titlurile zilei
-
Pe site-ul Primăriei Oradea - Lista restanțierilor la bugetul local
Primăria Municipiului Oradea reamintește că pe site-ul instituției este publicată lista contribuabililor – persoane fizice și persoane juridice – care înregistrează obligații restante față de bugetul local.
-
La un an după raportul Curții de Conturi: ANAF, între acuzații de complicitate, firme-fantomă și criza de încredere a contribuabililor - Un sistem de stat mafiot
Un raport de peste 500 de pagini al Curții de Conturi a zguduit anul trecut administrația fiscală românească, descriind un sistem în care executarea creanțelor statului era aplicată selectiv, iar mecanismele de control fiscal păreau incapabile – sau, potrivit unor critici, neinteresate – să oprească fraude de proporții. La un an distanță, multe dintre întrebările ridicate atunci rămân fără răspuns.
-
Pasajul rutier de pe Centura Oradea, necesar în proiectul Tram-tren - A început asfaltarea
Așternerea primului strat de asfalt pe pasajul suprateran de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix, a început astăzi, 18 iunie. Operațiunea a început pe rampa dinspre Oșorhei.
-
Liceul Don Orione - Festivalul boboceilor și-a desemnat câștigătorii
Balul Boboceilor s-a desfășurat miercuri, 17 iunie, în curtea Liceului „Don Orione” din Oradea, aducând în lumina reflectoarelor cei mai frumoși, curajoși și creativi „bobocei”.
-
O familie cu tradiție la Zoo Oradea - S-au născut doi pui de tigru siberian
Grădina Zoologică din Oradea continuă povestea de succes în privința conservării speciilor rare: familia de tigri siberieni s-a mărit cu doi membri de o frumusețe rară, doi masculi plini de energie. Puii sunt perfect sănătoși, dinamici și se află sub permanenta monitorizare a medicului veterinar și a întregii echipe de la Zoo Oradea.
-
În vizor, transportul de marfă și transportul de persoane - Controale pe drumurile județene
În prima jumătate a acestui an, Consiliul Județean Bihor a derulat 74 de acțiuni de control și monitorizare prin care s-a urmărit dacă transportul de marfă pe drumurile județene respectă legea și cum se desfășoară transportul public județean. În urma acestor verificări, au fost aplicate avertismente și amenzi în valoare totală de 13.500 lei.
Pe site-ul Primăriei Oradea - Lista restanțierilor la bugetul local
Primăria Municipiului Oradea reamintește că pe site-ul instituției este publicată lista contribuabililor – persoane fizice și persoane juridice – care înregistrează obligații restante față de bugetul local.
- 19 Iunie 2026
- Citeste
La un an după raportul Curții de Conturi: ANAF, între acuzații de complicitate, firme-fantomă și criza de încredere a contribuabililor - Un sistem de stat mafiot
Un raport de peste 500 de pagini al Curții de Conturi a zguduit anul trecut administrația fiscală românească, descriind un sistem în care executarea creanțelor statului era aplicată selectiv, iar mecanismele de control fiscal păreau incapabile – sau, potrivit unor critici, neinteresate – să oprească fraude de proporții. La un an distanță, multe dintre întrebările ridicate atunci rămân fără răspuns.
- 18 Iunie 2026
- Citeste
Pasajul rutier de pe Centura Oradea, necesar în proiectul Tram-tren - A început asfaltarea
Așternerea primului strat de asfalt pe pasajul suprateran de pe Centura Oradea, la intersecția cu calea ferată care leagă Oradea de Băile Felix, a început astăzi, 18 iunie. Operațiunea a început pe rampa dinspre Oșorhei.
- 18 Iunie 2026
- Citeste
Astăzi, 19 iunie, la filarmonică - Gala Artelor
Școala de Arte „Francisc Hubic”, secție a Centrului de Cultură al Județului Bihor, organizează vineri, 19 iunie, de la ora 18.00, în Sala de concerte „Enescu-Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea, Gala Artelor, spectacolul care marchează încheierea anului de curs 2025-2026.
- 18 Iunie 2026
- Citeste
Expoziţia Șezătoarea de la muzeu - Omagiu adus Terezei Mozes
Muzeul Țării Crișurilor Oradea va găzdui miercuri, 24 iunie, de la ora 17.00, vernisajul expoziției Șezătoarea de la muzeu, care cuprinde cămăşi vechi de sărbătoare. Curator este dr. Simona Bala.
- 18 Iunie 2026
- Citeste
Expoziție itinerantă - „Episcopul martir Nicolae Popoviciu al Oradiei. 90 de ani de la înscăunare”
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal anunță itinerarea expoziției Episcopul martir Nicolae Popoviciu al Oradiei. 90 de ani de la înscăunare la Mănăstirea „Sf. 40 de Mucenici” - Memorialul Gherla. Vernisajul va avea loc duminică, 21 iunie, ora 19.00.
- 18 Iunie 2026
- Citeste
În perioada 3-5 iulie - Festivalul Medieval Oradea
Vara aceasta, Festivalul Medieval Oradea revine cu o ediție spectaculoasă și plină de adrenalină. În perioada 3-5 iulie, Cetatea Oradea devine locul unei călătorii fascinante în lumea cavalerilor, a turnirurilor și a tradițiilor medievale care vor face inima oricărui participant să bată mai tare.
- 18 Iunie 2026
- Citeste
Liceul Don Orione - Festivalul boboceilor și-a desemnat câștigătorii
Balul Boboceilor s-a desfășurat miercuri, 17 iunie, în curtea Liceului „Don Orione” din Oradea, aducând în lumina reflectoarelor cei mai frumoși, curajoși și creativi „bobocei”.
- 18 Iunie 2026
- Citeste
Universitatea din Oradea sărbătorește Ziua Internațională a Femeilor în Inginerie - Inginer la feminin
Studenții ingineri orădeni, prin ASIO, marchează Ziua Internațională a Femeilor în Inginerie prin evenimentul „Ingineria în mâinile ei”, care va avea loc la data de 23 iunie, începând cu ora 18.00, la Parcul Științific și Tehnologic Bihor, fiind organizat în colaborare cu ASCO și AVSE.
- 18 Iunie 2026
- Citeste


